Procesul de descentralizare, pe ultima sută de metri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Procesul de descentralizare, pe ultima sută de metri

Sănătate 15 Iulie 2010 / 00:00 478 accesări

Procesul de descentralizare a spitalelor se va încheia la sfârşitul lunii, urmând ca, în august, să se decidă şi soarta unităţilor nepreluate de autorităţile locale. “Atunci când se va trage linie, în cazul spitalelor nepreluate se va constata că autorităţile locale respective nu au nevoie de asistenţă medicală. Urmează să se facă o analiză pe fiecare spital în parte, unele vor fi transformate în centre medico-sociale, iar în anumite cazuri se va merge chiar până la desfiinţare”, a declarat directorul de Comunicare în Ministerul Sănătăţii, Oana Grigore. Până în prezent au fost semnate protocoalele de predare-primire pentru peste 190 de unităţi medicale. Cu toate acestea, se refuză preluarea spitalelor din Sibiu şi Râmnicu-Vâlcea, din cauza datoriilor foarte mari. Reprezentanţii MS asigură că spitalele mari nu vor fi închise pentru că ele deservesc o mare parte a populaţiei. “Este absolut excepţional că, în sfârşit, în România spitalele pot fi conduse de la nivel local, că există un Consiliu de Administraţie la nivelul spitalelor care face bugetul de venituri şi cheltuieli fără ca ministerul să mai nominalizeze directorul de acolo sau mai nominalizeze echipa care gestionează acel spital. Din acest punct de vedere, noi suntem pentru descentralizare”, consideră preşedintele Sindicatului Medicilor din România, Dan Pereţianu.



12