Procesul de restructurare în Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a încheiat, a declarat, ieri, ministrul Traian Igaş, la finalul întâlnirii cu membrii Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor. \"Am prezentat în Comisia de apărare numărul de angajaţi rezultat în urma restructurării. Noi, practic, am finalizat acest proces de restructurare. Începând din acest moment avem în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor un număr de 131.645 de angajaţi şi cu acest număr de angajaţi vom intra şi în 2012\", a explicat Traian Igaş. Ministrul Administraţiei şi Internelor a făcut o prezentare generală a celorlalte teme abordate în cadrul întâlnirii cu deputaţii din Comisia de apărare. \"A fost o întrunire de aproximativ trei ore în care am discutat lucruri importante despre activitatea ministerului Administraţiei şi Internelor, au fost foarte multe întrebări la care am răspuns, au fost discuţii cu toţi membrii comisiei. Cred că au fost lămurite foarte multe aspecte pentru că, aici, în comisia de specialitate, noi trebuie să avem discuţii despre tot ceea ce ministerul îşi propune în activitatea imediat următoare\", a declarat Traian Igaş. Întrebat de presă dacă, procedural vorbind, legislaţia privind reorganizarea administrativ-teritorială a României mai poate fi adoptată şi aplicată în 2011, Igaş a spus că timp, categoric, mai există în acest an. \"Totul e să avem voinţă politică. Dacă vom avea şi voinţă politică, cu siguranţă vom reuşi să implementăm acest lucru\", a mai declarat ministrul Administraţiei şi Internelor.