Judecătoria Constanţa a fost informată, ieri, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare formulată de fostul executor judecătoresc Adrian Romanescu în dosarul în care este judecat pentru că s-a urcat beat la volan, procesul continuând la Judecătoria Slobozia. Romanescu nu s-a prezentat la judecată, citaţia emisă pe numele lui fiind înapoiată instanţei cu menţiunea că fostul executor nu a fost identificat la adresa indicată de judecători. Amintim că bărbatul a fost condamnat, pe 20 ianuarie 2009, de Curtea de Apel Constanţa, la şase luni cu suspendare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei, dar pe 9 iunie 2009, instanţa supremă a decis rejudecarea dosarului, care a ajuns la Judecătoria Constanţa întrucât Romanescu a fost, între timp, exclus din Uniunea Internaţională a Executorilor Judecătoreşti şi Ofiţerilor Judiciari (UIEJOJ). Procesul a început pe vremea când era executor judecătoresc, cazul fiind de competenţa Curţii de Apel, dar imediat după excludere din UIEJOJ, noua sa calitate de fost executor a atras după sine competenţa Judecătoriei de a soluţiona cazul. Potrivit actului de inculpare, pe 22 iulie 2007, Romanescu a mers la un prieten, unde a băut un pahar cu alcool, apoi a avut o discuţie aprinsă cu amicul său şi, nervos, s-a urcat în maşină şi a plecat. Pe drum, executorul a fost oprit în trafic, pe b-dul Al. Lăpuşneanu, din Constanţa, de către poliţiştii de la Rutieră, care l-au simţit mirosind a alcool şi l-au testat cu aparatul Drager, care a arătat că băuse, iar după recoltarea probelor biologice de sânge s-a stabilit că Romanescu avea o alcoolemie de 0,80 grame la mie. Drept urmare, executorului i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar Parchetul l-a trimis în judecată, în stare de libertate. În timpul audierilor din instanţă, Romanescu a încercat să dea vina pe medicul de la spital şi asistenta care i-a recoltat sânge, pentru valoarea mare a alcoolemiei. „Am dubii asupra concentraţiei alcoolemiei pentru că la recoltarea probelor biologice de sânge, asistenta a dezinfectat locul unde m-a înţepat cu spirt medicinal!”, a susţinut Romanescu. Astfel, el a încercat să insinueze că alcoolul sanitar ar fi mărit nivelul alcoolului din sânge, în timp ce el ar fi băut doar 250 de ml de vodcă şi o cafea, fără să mănânce nimic toată ziua.