Procesul pe care primarul localităţii Agigea, Cristian-Maricel Cârjaliu, i l-a intentat fostului edil al aceleiaşi localităţi, Ion Ioniţă, pentru un incident petrecut în decembrie 2006, se va relua anul viitor la Judecătoria Constanţa. Decizia le aparţine magistraţilor Tribunalului Constanţa, care au desfiinţat, ieri, sentinţa prin care Ioniţă a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei întrucât instanţa de fond a lăsat nelămurite anumite aspecte privind infracţiunea comisă de Ioniţă. Conform actului de inculpare, pe 19 decembrie 2006, Ion Ioniţă s-a urcat la volanul maşinii Primăriei, deşi avea permisul de conducere suspendat, şi l-a accidentat pe Cârjaliu. „L-am oprit pentru că ştiam că nu are dreptul să conducă şi i-am atras atenţia. M-am trezit luat pe capotă şi târât trei metri, apoi am căzut pe şosea. Practic, maşina aceea a fost transformată într-o armă împotriva mea”, a declarat Cârjaliu. Potrivit rechizitoriului, Ion Ioniţă a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu permisul suspendat şi fugă de la locul accidentului. El a scăpat de acuzaţia de vătămare corporală întrucât medicii legişti au stabilit că primarul Cârjaliu a avut nevoie de patru-cinci zile de îngrijiri medicale, ceea ce nu atrage răspunderea penală. Cristian-Maricel Cârjaliu a depus plângere la Poliţie împotriva lui Ioniţă dar, iniţial, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) pentru fostul edil. Cârjaliu a contestat în instanţă decizia de NUP, iar judecătorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Ioniţă, care mai are pe rolul instanţei un dosar penal pentru fapte de corupţie.