Justiţia ucraineană a reluat, ieri, procesul pentru fraudă fiscală al fostului premier Iulia Timoşenko, în absenţa acuzatei, care este internată în spital, şi în pofida protestelor susţinătorilor săi. Circa o mie de manifestanţi au scandat sloganuri precum „Libertate pentru Iulia” în faţa tribunalului de la Harkov, în estul Ucrainei, acolo unde opozanta este spitalizată, iar un număr aproape la fel de mare de manifestanţi şi-au exprimat ostilitatea faţă de Timoşenko. Serviciul penitenciar ucrainean a precizat că fostul premier a refuzat să apară în instanţă din cauza stării sale de sănătate. Au fost prezenţi însă fostul preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski şi fostul preşedinte al Parlamentului European, Pat Cox, care monitorizează, în numele Legislativului european, acest proces. În absenţa pârâtei, judecătorul a amânat din nou procesul. Următoarea audiere a fost stabilită pe 10 iulie.
Închisă din august anul trecut şi condamnată în octombrie la şapte ani de privare de libertate pentru abuz de putere, Iulia Timoşenko este judecată în acest nou dosar pentru fraudă fiscală şi deturnare de fonduri, fapte ce s-ar fi petrecut în anii 1990. Iulia Timoşenko a mai fost citată ca martor în cazul asasinării unui deputat în 1996, un responsabil al Parchetului declarând săptămâna trecută că fosta şefă a Guvernului de la Kiev ar putea fi inculpată în acest dosar. Cazul Timoşenko a provocat o criză între Ucraina şi UE, care solicită, la rândul său, eliberarea opozantei.