Senatorul PSD de Constanţa Alexandru Mazăre s-a prezentat, ieri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în dosarul senatorului Cătălin Voicu. El a declarat la ieşirea din sediul DNA că a fost pus sub învinuire pentru trafic de influenţă, fără a i se prezenta niciun moment dosarul care pare ...
Fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi a informat, ieri, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, că se află în concediu prenatal şi că situaţia sa medicală face imposibilă deplasarea la Camera Deputaţilor. De asemenea, fostul ministrul al Tineretului a arătat că doreşte să cunoască ...
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, ieri, să trimită la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor solicitarea Ministerului Justiţiei (MJ) privind încuviinţarea unei percheziţii informatice în dosarul vizând-o pe Monica Iacob - Ridzi. Secretarul Camerei Deputaţilor, Dumitru Pardău, a declarat ...
• ACUZAŢII • În decursul anilor, mass media a acuzat în nenumărate rânduri contractele dubioase ale instituţiilor guvernamentale, însă niciodată nu a fost găsit vreun vinovat. În 2009, acest scenariu nu s-a mai repetat. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a oferit ...
Judecătoria Medgidia a admis, la sfârşitul săptămânii trecute, cererea de liberare condiţionată a cms. Claudiu Bucur, fostul angajat al Serviciului Regional al Poliţiei Transporturi (SRPT) Constanţa, condamnat definitiv la un an şi zece luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită ...
Direcţia Naţională Anticorupţie a instituit sechestru pe casa din Zambaccian a lui Adrian Năstase, în dosarul „Zambaccian 1“, pentru care parlamentarii au avizat începerea urmăririi penale în mai 2009, spun surse judiciare. Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat că săptămâna ...
Cms. Claudiu Bucur, condamnat la un an şi zece luni pentru luare de mită şi încarcerat în penitenciarul Poarta Albă, a apărut, pe 25 ianuarie, în faţa comisiei de liberare condiţionată şi urmează să fie adus în faţa instanţei pentru a se judeca cererea sa de a părăsi închisoarea. În prezent ...
La Tribunalul Constanţa a avut loc, ieri, prima înfăţişare în dosarul comisarului de la Garda Financiară-Secţia Constanţa, Laurenţiu Zamfir, acuzat de luare de mită, dar instanţa a fost nevoită să amâne începerea procesului întrucât avocatul a cerut răgaz pentru a-şi pregăti apărarea. Cum cererea ...
Doi constănţeni au fost trimişi în judecată, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Constanţa, sub acuzaţiile de evaziune fiscală, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Potrivit procurorilor anticorupţie, Costin Răzvan Cârligeru şi Valerică ...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus, ieri, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Laurenţiu Zamfir, comisar în cadrul Gărzii Financiare - Secţia Constanţa, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Potrivit rechizitoriului întocmit ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca, pe 11 ianuarie 2010, recursul înaintat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) împotriva sentinţei Curţii de Apel Constanţa de a-i achita pe edilii municipiului Râmnicu Vâlcea, primarul Mircia Gutău şi viceprimarul Nicolae Dicu, pentru luare de mită ...
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a finalizat cercetarea judecătorească şi l-a trimis în judecată, în stare de libertate, pe Mircea Suciu, fostul director general al SC TSP Ecoterm Năvodari, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, caz în care se presupune că ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, ieri, contestaţia senatorului Cătălin Voicu privind interdicţia de a părăsi localitatea pentru 30 de zile, măsură impusă de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. După terminarea procesului, Voicu a declarat că nu ...
La aproape doi ani de când a ajuns pe rolul instanţei, dosarul lui Ion Ioniţă, fost primar al comunei Agigea, bate pasul pe loc, vina fiind a avocaţilor, care lipsesc rând pe rând la fiecare termen de judecată. Ieri, judecătorul a constatat că apărătorul uneia dintre acuzate, Eugenia Leţu, nu s-a ...
Instanţa supremă a amânat, ieri, judecarea plângerii senatorului PSD Cătălin Voicu împotriva interdicţiei de a părăsi localitatea pentru 30 de zile, măsură impusă de procurorii DNA, dezbaterile urmând să fie reluate luni. Amânarea a fost dispusă, miercuri, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a condamnat, ieri, pe deputatul PD-L Cosmin Mihai Popescu, fost secretar de stat MEC, la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, în legătură cu faptele de corupţie de care este acuzat Ionel Manţog în dosarul \"Strămutaţilor de lux\". Este ...