Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, a afirmat că în România încă se face poliţie politică, susţinînd că ştie că telefoanele persoanelor importante şi ale rudelor acestora sînt ascultate: \"Sigur că ştiam că se face poliţie politică în România. Sigur că ştiam ...
Ministrul Justiţiei a cerut, ieri, preşedintelui României, revocarea din funcţie a procurorului şef al secţiei a II-a a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Doru Ţuluş, informează un comunicat al Ministerului Justiţiei. Printre argumentele care însoţesc cererea de revocare semnată de ministrul Tudor ...
Fostul ministru al Agriculturii, ţărănistul Ioan Avram Mureşan, deja în proces în calitate de inculpat într-un dosar pentru deturnare de fonduri, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată şi fals intelectual, este, din nou, în atenţia procurorilor. De această dată ...
Preşedintele Băsescu a decis, în baza Legii nr. 115/1999, privind răspunderea ministerială, întrunirea Comisiei speciale pentru analiza sesizărilor cu privire la săvîrşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei de către membrii Guvernului, cu privire la începerea urmăririi penale faţă de Adrian ...
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost citat, ieri, la DNA Bucureşti pentru a i se prezenta noi acuzaţii într-un dosar care trenează de trei ani, instrumentat fără rezultate notabile de procurorii anticorupţie. Mazăre a declarat, înainte de a intra în sediul DNA, că noile acuze se referă, din nou, la ...
Inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au finalizat într-o lună şi jumătate controlul de fond ce a vizat atît activitatea procurorilor anticorupţie cît şi prestaţia managerială a şefilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Concluziile raportului de evaluare care va fi întocmit urmează ...
Magistraţii Tribunalului Constanţa au emis, ieri, pe numele falsului poliţist prins, joi, în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Teritorial Constanţa în timp ce îi păcălea pe şoferii nebănuitori, declinîndu-şi în faţa lor falsa identitate de poliţist de ...
După trei ore de filaj, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Teritorial Constanţa au reuşit să prindă, ieri dimineaţă, în flagrant, un bărbat care amenda şoferi nebănuitori, declinîndu-şi în faţa lor falsa calitate de poliţist de circulaţie. Ajutat de uniforma Poliţiei ...
Expertiza financiară dispusă de procurorii anticorupţie în dosarul „Flota”, în care este inculpat şi preşedintele Traian Băsescu, are ca termen de finalizare data de 2 iulie, costul acesteia fiind estimat la suma de 140.000 de lei, adică peste 43.000 de euro. Dosarul „Flota” are ca ...
Fostul premier Adrian Năstase şi Ioan Melinescu, fostul preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), au fost trimişi în judecată, de către procurorii anticorupţie, în legătură cu depunerea unei sume de bani de către Tamara Cernasov în contul Danei ...
Instanţa supremă l-a audiat ieri, timp de trei ore şi jumătate, pe deputatul PD Stelian Duţu, actualul preşedinte al filialei judeţene PD Constanţa, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), într-un dosar în care este acuzat de o fraudă de peste 3,3 milioane de euro. Duţu a fost trimis ...
Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) a anunţat, în urmă cu o săptămînă, că liderul PC, Dan Voiculescu, fiica sa, Camelia Voiculescu şi omul de afaceri George Copos sînt cercetaţi penal într-un dosar deschis de procurorii anticorupţie, fiind acuzaţi de fapte precum spălare de bani şi fals. Ieri ...
Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a organizat ieri o nouă conferinţă de presă, care s-a dorit a fi o replică la afirmaţiile şefului DNA, Daniel Morar. El a respins acuzaţiile care i se aduc lui şi fiicei sale, Camelia, de către procurorii anticorupţie, arătînd că grupul Grivco nu are nicio legătură cu ...
Cotidianul Jurnalul Naţional a anunţat, în ediţia de ieri, că procurorii anticorupţie au în lucru un "dosar mamut", care riscă să arunce în aer scena politică şi care se referă la neregulile din sistemul energetic. Potrivit autorului articolului, procurorii ar încerca să îl inculpe pe premierul Călin ...
Bomba a explodat la Constanţa! Lupta macoveico-băsesciană anticorupţie, trîmbiţată obsesiv de la Cotroceni şi dirijată cu mînă „independentă” de prietena non-guvernamentală instalată de Preşedinte la ministerul Justiţiei, a fost „demachiată” ieri de preşedintele PD Constanţa ...
Cotidianul britanic “Financial Times” dedică României, în ediţia sa online de vineri, un reportaj special, în care relatează despre criza politică de la Bucureşti, fenomenul emigraţiei dar şi despre “tînărul primar flamboaiant al oraşului Constanţa”. În reportajul intitulat ...