Procurori nemulţumiţi de achitarea unui constănţean acuzat de crimă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Procurori nemulţumiţi de achitarea unui constănţean acuzat de crimă

Eveniment 29 August 2011 / 00:00 732 accesări

Sentinţa Curţii de Apel Constanţa prin care Viorel Carapcea, de 46 ani, din Constanţa, a fost achitat, după ce iniţial fusese condamnat de Tribunalul Constanţa la 22 ani de închisoare pentru crimă, i-a nemulţumit pe procurorii constănţeni. Aceştia au atacat cu recurs hotărârea judecătorilor, iar dosarul a ajuns pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Amintim că Mugur Pleşca, complicele lui Carapcea, a fost condamnat la 19 ani de detenţie. Potrivit actului de inculpare, în noaptea de 31 octombrie 2009, Mugur Pleşca şi Viorel Carapcea au băut în locuinţa celui din urmă, situată în cartierul constănţean Palazu. La un moment dat, au rămas fără băutură şi cum nu mai aveau nici bani, au plecat spre casa unei vecine, Maria Aanei, de 59 de ani, cu gândul de a-i fura acesteia pensia pe care ştiau că o primise în urmă cu doar câteva zile. Cei doi au intrat în gospodăria femeii escaladând poarta, care era încuiată cu lanţ şi lacăt, au forţat o fereastră aflată în spatele casei şi au pătruns în imobil.

• VIOLATĂ ŞI UCISĂ • Anchetatorii spun că Viorel Carapcea şi Mugur Pleşca au tăbărât pe Maria Aanei, au trântit-o la podea şi au forţat-o să întreţină cu ei raporturi sexuale. În momentul în care femeia i-a ameninţat că îi va reclama la Poliţie, cei doi au hotărât să o ucidă. Mugur Pleşca a pus mâna pe un cuţit şi a înjunghiat-o pe Maria Aanei de 11 ori în piept, în timp ce Viorel Carapcea a lovit-o, în repetate rânduri, în cap şi peste faţă, cu o stinghie de la pat. După ce au ucis-o pe femeie, cei doi indivizi au târât-o în holul casei, au aruncat peste ea o saltea şi au fugit. Agresorii au plecat din casa victimei cu suma de 150 de lei şi un pachet cu ţigări, pe care l-au împărţit.

• CRIMĂ NEGATĂ • Grozăvia a fost descoperită după două zile, de nişte vecini care au sunat la 112 şi au cerut ajutorul poliţiştilor. Aceştia au descoperit în imobil cuţitul folosit de Mugur Pleşca pentru înjunghierea femeii. Pe 4 noiembrie 2009, suspecţii au fost prinşi. Mugur Pleşca şi-a recunoscut fapta, punând totul pe seama stării avansate de ebrietate în care se afla, în vreme ce Viorel Carapcea a negat acuzaţiile care i se aduc. El a declarat că în noaptea crimei a adormit în jurul orei 01.00 şi că Mugur Pleşca a plecat singur spre casa Mariei Aanei. Iniţial, ambii au fost arestaţi, însă Carapcea a fost eliberat din penitenciar în noiembrie 2010, după un an petrecut în spatele gratiilor, cu toate că este recidivist, el având la activ o altă condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Taguri articol


12