Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a ajuns, ieri, dosarul constănţeanului Marian Cheroiu, condamnat pentru omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Procurorii constănţeni au fost nemulţumiţi de faptul că judecătorii Curţii de Apel Constanţa i-au redus pedeapsa lui Cheroiu de la 20 de ani la 12 ani şi au atacat cu recurs decizia. Reprezentanţii Parchetului cer menţinerea sentinţei iniţiale întrucât a fost corectă. Instanţa supremă va analiza solicitarea procurorilor pe 6 septembrie. Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 17 spre 18 aprilie 2010, în jurul orei 02.00, Cheroiu s-a luat la ceartă cu prietenul său, Mihai Panţuru, de 17 ani, în discoteca din Saligny. Martorii care au asistat la conflict spun că, la un moment dat, după ce au băut mai multe pahare, cei doi au început să se înjure şi să se ameninţe. Cheroiu s-a năpustit asupra prietenului său, pe care l-a lovit cu pumnii şi picioarele, după care i-a dat de două ori în cap cu o masă din local. Panţuru a căzut într-o baltă de sânge, iar medicii de la ambulanţă, chemaţi de urgenţă prin 112, nu au putut face nimic pentru salvarea lui. Mihai Panţuru a murit pe loc.
• RECIDVIST • Marian Cheroiu a fost arestat a doua zi şi trimis în judecată după trei luni de anchetă. Instanţa a audiat mai mulţi martori oculari ai incidentului, care au povestit îngroziţi cum Panţuru a fost bătut cu bestialitate. Una dintre femeile prezente în local în momentul izbucnirii scandalului a declarat că l-a văzut pe Panţuru după ce a fost lovit de Cheroiu cu masa în cap, adolescentul având o rană serioasă la tâmplă, din care curgea sânge şiroaie, „de parcă turna cineva cu o cană”. În timpul cercetărilor, poliţiştii din Cernavodă au stabilit că, la data comiterii crimei, Marian Cheroiu nu era la prima încălcare a legii. Tânărul a fost condamnat anterior pentru furturi şi este cercetat în mai multe dosare pentru comiterea unor infracţiuni similare.