Procurori, poliţişti şi un director de la Garda Financiară, condamnaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
DNA

Procurori, poliţişti şi un director de la Garda Financiară, condamnaţi

Eveniment 16 Octombrie 2014 / 00:00 857 accesări

Doi procurori, un avocat, poliţişti şi un director de la fosta Gardă Financiară au fost condamnaţi în luna septembrie de instanţele de judecată în cauze ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru fapte precum luare de mită sau divulgarea unor informaţii nedestinate publicităţii. În luna septembrie, în dosare de corupţie instrumentate de DNA, au rămas definitive 20 de hotărâri judecătoreşti prin care au fost condamnaţi 39 de inculpaţi, la pedepse cuprinse cuprinse între 12 ani de închisoare şi amendă de 25.000 lei. Între persoanele condamnate se află: doi procurori, un avocat, un ofiţer de poliţie, doi agenţi de poliţie şi un director coordonator de la fosta Gardă Financiară (în prezent Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, n.r.). Astfel au fost condamnaţi Dumitru Cristudor, procuror-şef al Biroului Teritorial Slobozia din cadrul DNA la data faptelor, la 3 ani de închisoare, şi Dragoş Cristian Cerăceanu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de patru ani. Cristudor a fost condamnat pentru două fapte de luare de mită şi favorizarea infractorului, după ce a primit bunuri, precum pomi ornamentali, pentru a informa un om de afaceri cu privire la dosarul penal în care era cercetat, iar procurorul Cerăceanu pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, după ce i-a spus unei inculpate dintr-un dosar al colegului său de birou că urma să fie reţinută. Procurorul spera ca în acest fel să întreţină raporturi intime cu persoana cercetată de colegul său de birou. Aurel Stoian, director coordonator al Gărzii Financiare - Secţia Argeş la data faptelor, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de patru ani pentru săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Acesta a primit sume de bani de la patronul unei firme pentru a-i asigura acestuia trecerea de controale ale instituţiei care puteau descoperi activităţi nelegale ale societăţii comerciale. În septembrie a fost condamnată şi Ancuţa Codruţa Mariana Ardelean, avocat în cadrul Baroului Satu Mare la data faptelor, la o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de patru ani, pentru trafic de influenţă. Aceasta a cerut bani de la două persoane pentru a interveni pe lângă procurori să menţină soluţia de scoatere de sub urmărire penală într-un dosar.



12