Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, cei trei patroni ai clubului Colectiv, au ajuns joi la sediul Parchetului de Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a li se prezenta rezultatul expertizei care a fost dispusă de procurorul de caz. Cei trei sunt acuzați de ucidere din culpă în ...
Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a ajuns joi dimineaţa la sediul DIICOT, pentru a i se aduce la cunoştinţă punerea în mişcare a acţiunii penale în dosarul Romgaz - Interagro, au precizat pentru Mediafax surse judiciare. Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, a fost citat de ...
Fostul premier Emil Boc a ajuns miercuri la DNA fiind audiat ca martor într-un dosar în care sunt investigate fapte de corupţie săvârşite de ANRP - surse judiciare Emil Boc a ajuns miercuri dimineaţă la DNA. Acesta a declarat că nu are emoţii deoarece nu are de ce. "Am fost invitat ...
Răzvan Murgeanu, fost consilier de stat în cadrul Administraţiei prezidenţiale în mandatul lui Traian Băsescu, a fost reţinut de procurorii DNA fiind suspect de trafic de influenţă, dare de mită şi instigare la spălare de bani, informează miercuri DNA. Potrivit unui comunicat, Răzvan ...
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție ridică marți documente de la Ministerul Educației în dosarul în care au loc percheziții în București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, printre locații fiind și Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, au declarat surse pentru ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie(ÎCCJ) a decis ca omul de afaceri Remus Truică să rămână în arest la domiciliu, după ce au respins contestaţia depusă de procuroii DNA la decizia Curţii de Apel Braşov, dar şi contestaţia lui privind prelungirea arestului la ...
Polițiștii și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Galați au efectuat joi 28 de descinderi la domiciliile mai multor persoane și la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Galați, într-un dosar de contrabandă cu țigări. În urma ...
Fostul primar al Constanței Radu Mazăre are permisiunea, din partea instanței, de a părăsi țara. Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au decis, miercuri, modificarea măsurii controlului judiciar, impusă în dosarul „Polaris”, înlăturând interdicția ...
Deputatul PSD Cristian Rizea poate fi reținut, a decis miercuri plenul Camerei Deputaților. În favoarea reținerii au votat 141 de deputați, în vreme ce 114 au fost împotrivă, a anunțat secretarul Camerei Deputaților, Niculae Mircovici. La ora transmiterii acestei știri deputații votează ...
Președintele PNL București, Cătălin Predoiu, s-a prezentat miercuri la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiat în calitate de martor într-un dosar de corupție. La intrare în sediul DNA, fostul ministru al Justiției a confirmat că a fost citat ca martor. "Sunt citat ca ...
Omul de afaceri Gigi Becali a ajuns, miercuri dimineață, la sediul DNA pentru a fi audiat de procurori pentru mărturie mincinoasă, în dosarul afaceristului Gabriel Popoviciu, au declarat pentru Mediafax surse judiciare. "Sunt chemat în legătură cu dosarul Puiu Popoviciu. Mărturie mincinoasă ...
Omul de afaceri Florian Walter a fost adus luni la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiat în dosarul preluat de la DIICOT. Dosarul omului de afaceri Florian Walter, care a fost disjuns de DIICOT Ploiești din dosarul Romprest, a fost preluat de DNA — Structura centrală și conexat la o ...
Deputații din Comisia juridică au avizat pozitiv luni cererea DNA privind arestarea social-democratului Cristian Rizea. Rezultatul a fost anunțat de Ciprian Nica, vicepreședinte al Comisiei juridice. Potrivit acestuia, 11 deputați au votat ''pentru'', 3 ''împotrivă'' ...
Ședința Comisiei juridice din Camera Deputaților, în care se dezbate cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării social-democratului Cristian Rizea, acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, a început. La lucrări sunt prezenți 16 ...
Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor, este audiat luni la DNA în dosarul ANRP, în calitate de martor, au declarat pentru Mediafax surse judiciare. Fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a ajuns luni dimineața la sediul DNA pentru a fi audiat în calitate de martor ...
Omul de afaceri Dan Adamescu a ajuns, luni dimineaţă, la sediul DNA pentru a fi audiat într-un dosar în care sunt investigate posibile infracţiuni privind intrarea în faliment a companiei Astra. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că omul de afaceri a fost citat în calitate de ...