Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a afirmat ieri, la şedinţa de bilanţ a instituţiei pe care o conduce, că a remarcat aplicarea unor pedepse mai blînde în cazuri privind fapte de corupţie din domeniul public decît în dosarele vizînd fapte similare în sectorul privat, lansînd, astfel, un atac la adresa judecătorilor. \"Analiza pedepselor definitive aplicate de instanţele de judecată în cursul anului 2007 pentru săvîrşirea infracţiunilor de corupţie a evidenţiat o sancţiune mai blîndă a corupţiei din mediul public comparativ cu cea din mediul privat\", a susţinut Morar. El a adăugat că analiza realizată de DNA remarcă sancţionarea excesiv de blîndă a faptelor de corupţie comise în domenii considerate ca vulnerabile la acest fenomen, precum şi lipsa unor criterii specifice şi unitare aplicabile în activitatea de individualizare a pedepselor. Cu alte cuvinte, în loc să-şi vadă de treburile lor, procurorii anticorupţie se ţin de… analize ale activităţii judecătorilor, în contextul în care, în România, se bate monedă cu mari fapte de corupţie, dar ale căror dosare nu au ajuns în instanţe! Pentru a masca eşecurile DNA în ceea ce priveşte dosarele de corupţie, Morar s-a mai plîns şi de faptul că modificările legislative repetate au blocat, practic, activitatea DNA: ”Toate aceste modificări, directe sau indirecte, ale legislaţiei au avut un impact negativ asupra anchetelor aflate în curs ori chiar finalizate\". Nu de aceeaşi părere este fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, în prezent consilier pe probleme juridice al premierului: \"În ceea ce priveşte conţinutul raportului (privind activitatea DNA pe 2007 - n.r.), realitatea tristă din spatele vorbelor goale e că rezultatele lipsesc. Restul sînt justificări, statistici, lamentaţii, tabele şi angajamente. Nimeni nu-şi ia însă un angajament clar: cînd vom avea prima condamnare în cazurile de mare corupţie. În continuare vorbim mult despre marea corupţie, în special la televizor, dar nimeni n-a văzut un mare corupt condamnat. Din punctul acesta de vedere, eficienţa DNA este zero\". Chiuariu a atacat din nou instituţia anticorupţie, acuzîndu-i pe procurori că sînt mai eficienţi în a-i \"murdări sistematic cu noroi pe adversarii politici ai preşedintelui Băsescu\", într-un \"circ televizat de canalele cotroceniste\" decît în lupta propriu-zisă cu fenomenul corupţiei. Chiuariu salută, totuşi, faptul că, \"pentru prima oară în ultimii ani\", prezentarea raportului de activitate a DNA \"nu a mai fost organizată ca un eveniment electoral pentru domnul Băsescu\". \"E un pas înainte spre recîştigarea independenţei instituţiei şi sper să fie urmat şi de alţii, cum ar fi: să nu mai răspundă comenzilor politice de la Cotroceni, să nu se mai implice în campaniile electorale sau să nu mai dea date din dosare în presă, compromiţînd anchetele\", susţine Chiuariu.