TREI SUSPECŢI - ACELAŞI NUME Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a trei persoane cu acelaşi nume, care se “îndeletniceau” cu introducerea în circulaţie de ...
Curtea de Apel Constanţa a judecat, ieri, recursul formulat de Iulian Laurenţiu Georgescu, de 42 de ani, din Mangalia, fost director al Direcţiei de Urbanism din cadrul Primăriei Mangalia în perioada mandatului primarului Zanfir Iorguş, împotriva condamnării lui la un an şi nouă luni de închisoare cu ...
Doi tineri constănţeni au fost condamnaţi, ieri, de Tribunalul Constanţa la câte trei ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri în vederea consumului. În vreme ce pedepsa lui Ibraim Tatlîses Salim este cu executare, cea primită de Andrei Popa, zis Ciunga ...
Tribunalul Constanţa l-a condamnat, ieri, la şase ani de puşcărie pe Ovidiu Vasile, de 43 ani, din Eforie Sud, pentru trafic de minori. Sentinţa nu este definitivă. Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii noiembrie 2011, lucrătorii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Brigăzii de ...
Ovidiu Vasile, de 43 ani, din Eforie Sud, a pledat nevinovat în faţa instanţei Tribunalului Constanţa, care l-a judecat, în stare de libertate, pentru trafic de minori. Judecătorii au amânat pronunţarea sentinţei până pe 9 mai. Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii noiembrie 2011, lucrătorii ...
Magistraţii Tribunalului Prahova au arestat preventiv nouă persoane din cele 14 acuzate că, prin intermediul unor fraude informatice, au creat un prejudiciu de peste şase milioane de euro. Alexandru Ghica, Valentin Mihai Ursu, Gabriel Alin Ene, Eugen George Ghiţă, Valentin George Pătuleanu, Ştefan Răzvan ...
CERTIFICATE FISCALE FALSE Magistraţii Tribunalului Constanţa i-au arestat, vineri după-amiază, pe doi dintre cei patru suspecţi acuzaţi că se ocupau cu înmatriculări frauduloase de autoturisme. Suspecţii au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în urma mai multor ...
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis, joi, cererea procurorilor DIICOT de prelungire cu o lună a duratei arestării preventive în cazul deputatului Mihail Boldea. Prin decizia ÎCCJ, mandatul de arestare urmează să fie prelungit pentru perioada 26 aprilie-25 mai. ÎCCJ a decis, pe 22 ...
INFRACŢIUNI INFORMATICE Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), ajutaţi de ofiţeri ai Secret Service şi FBI, au reuşit să destructureze o reţea care a reuşit să obţină un profit de peste şase milioane de euro prin fraude informatice ...
FUGARII CU NOTORIETATE România reuşeşte să iasă din nou în evidenţă, şi nu printr-o investiţie sau prin cine ştie ce invenţie, ci printr-o nouă gafă de proporţii care poate întări afirmaţia că este ţara protectoare a corupţiei. Sau, mai bine zis, ţara care le oferă corupţilor răgazul necesar ...
Ceea ce a ieşit la iveală în cazul deputatului Boldea, care a făcut naveta în această legislatură între PDL şi UNPR şi pe care Ioan Oltean l-a calificat cu o desăvârşită graţie demagogică drept „mârşav”, dovedeşte încă o dată, pentru naivi, creduli sau cei din urmă simpatizanţi ai ...
DISPARIŢIE Cazul deputatului UNPR Mihai Boldea, fost PDL, se complică întrucât acesta este de negăsit. Dispariţia parlamentarului a fost anunţată chiar din timpul votului din Parlament, prin care s-a luat decizia ridicării imunităţii parlamentare, care permite autorităţilor să-l reţină pe Boldea ...
PE MÂNA JUSTIŢIEI Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil cererea privind ridicarea imunităţii deputatului PDL Mihail Boldea în vederea percheziţiei, reţinerii şi arestării acestuia. Procurorul general, Codruţa Kovesi, a solicitat ministrului Justiţiei încuviinţarea percheziţiei ...
SOLICITARE Procurorul general, Codruţa Kovesi, a solicitat, ieri, ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, încuviinţarea percheziţiei domiciliare, reţinerii şi arestării preventive a deputatului Mihail Boldea, fost PDL, cercetat de procurorii DIICOT pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi ...
RESPECT… DE LA MAIMUŢE Deputatul UNPR Mihail Boldea a intrat în vizorul procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial (DIICOT) Galaţi. Drept urmare, pentru că a dat nas în nas cu procurorii, el s-a gândit că este… ...
Imaginea trupei Mandinga, care va reprezenta România la Eurovision, a fost pusă la încercare prin declaraţiile toboşarului trupei Cortez, cetăţeanul german Grusa Mirko Tony Sevko, în urma reţinerii sale de către procurorii DIICOT, pentru trafic de droguri. Potrivit unui comunicat, Grusa Mirko Tony Sevko a ...