Pe rolul Tribunalului Ialomiţa a fost înregistrat dosarul în care Sergiu Băhăian este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni economice, procesul având primul termen pe 30 iunie. Alături de Băhăian au fost trimise în judecată, de către DIICOT Slobozia, 14 persoane pentru iniţiere, constituire de grup ...
Curtea de Apel Constanţa a respins, ieri, recursurile declarate de nouă constănţeni acuzaţi că fac parte dintr-o reţea specializată în infracţiuni informatice. Aceştia vor rămâne în arest ca urmare a respingerii recursurilor judecate, ieri, la Curtea de Apel Constanţa. Daniel George Bădilă, Ştefan ...
După patru ani de anchetă şi de judecată, un tânăr de 28 de ani, din Constanţa a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru comiterea unor infracţiuni privind comerţul electronic. Potrivit rechizitoriului, pe 14 octombrie 2006, Erol Ionel Abdulgani ...
Răsturnare de situaţie în cazul instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) ) – Serviciul Teritorial Braşov, în care este implicat şi constănţeanul Lucian Călimărea, care face parte din gruparea interlopă ...
Programele de interceptare ilegală a telefoanelor costau câteva sute de euro şi erau vândute de N. Oproiu pe internet, au declarat surse judiciare, care au mai spus că acesta le cumpăra, la rândul său, de pe un site din Thailanda. Pe site-ul din Thailanda de unde erau cumpărate programele de interceptare a ...
Interlopul constănţean Lucian Călimărea, care face parte din grupul „Spaniolu”, va fi cercetat în stare de libertate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Braşov, ca urmare a deciziei Tribunalului ...
FILMARE CU REPETIŢIE. Cazul celor doi copii din localitatea constănţeană Hârşova, filmaţi în timp ce întreţineau raporturi nefireşti, s-a blocat pe masa procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa. Cu toate că cei trei tineri care ...
Pe rolul Tribunalului Constanţa a ajuns, la sfârşitul săptămânii trecute, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de fraţii Adrian Alexandru Vişan şi Ionuţ Mihai Vişan, acuzaţi de comiterea unor infracţiuni informatice, instanţa stabilind ca termenul de judecată să fie mâine ...
Tribunalul Constanţa a emis, ieri, mandat de arestare preventivă pe numele lui Paul Popaene, complicele lui Valentin Şlepac într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Judecătorul a concluzionat că Popaene se sustrage de la cercetarea judecătorească în condiţiile în care, în opt luni, nu s-a ...
Paul Popaene, complicele lui Valentin Şlepac într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, judecat în stare de libertate, riscă să fie arestat întrucât nu s-a prezentat la instanţă ca să fie audiat, aşa cum a promis la termenul anterior. Căutat de judecători timp de opt luni, citat la adresa ...
• RECURS RESPINS • Curtea de Apel Constanţa a respins, ieri, recursurile declarate de nouă constănţeni împotriva arestării lor preventive, ei fiind acuzaţi că fac parte dintr-o reţea specializată în infracţiuni informatice. Daniel George Bădilă, Ştefan Miron, Ionuţ Mihai, Adrian Mocanu ...
Magistraţii Tribunalului Constanţa au emis, în noaptea de marţi spre miercuri, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele a nouă persoane acuzate că fac parte dintr-o reţea specializată în infracţiuni informatice. Cei nouă indivizi sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei de Investigare a ...
PROPUNERI DE ARESTARE. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au formulat, ieri după-amiază, propuneri de arestare preventivă pentru 29 de zile, pe numele a nouă persoane acuzate că ar face parte dintr-o reţea specializată în fraude ...
DESFĂŞURARE DE FORŢE. Aproape 350 de jandarmi, ofiţeri ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi poliţişti au efectuat, ieri dimineaţă, în jurul orelor 06.00, 36 de descinderi domiciliare, în judeţele Constanţa (32) şi Harghita (două) şi în Bucureşti (două), în urma cărora au ...
VAMEŞI ACUZAŢI DE CORUPŢIE. Tribunalul Constanţa trebuie să decidă dacă dosarul în care trei persoane sunt acuzate de contrabandă cu 1.200 de kg de cocaină va fi restituit la procuror, ca urmare a solicitării avocaţilor de a se reface urmărirea penală. Apărătorii s-au referit la declaraţia dată în ...
Două femei şi un bărbat din Mangalia au fost trimişi în judecată, în libertate, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane. Sulia Ismail, de 36 ani, Narcis Mustafa, de 26 ani, şi Arun Ismail, de 32 ani, sunt acuzaţi că, în perioada 2003-2006, au racolat mai multe femei pe care le-au dus în Turcia ...