„Procurorii DNA şi DIICOT sunt consideraţi superiori judecătorilor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Judecătoarea Gabriela Baltag, preşedintele AMR:

„Procurorii DNA şi DIICOT sunt consideraţi superiori judecătorilor”

Justiție 18 Iunie 2015 / 00:00 1618 accesări

Judecătoarea Gabriela Baltag, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), a declarat, ieri, că există inechităţi în sistemul judiciar, generate de legile date de Parlament, subliniind că astfel "procurorii DNA şi DIICOT sunt consideraţi superiori judecătorilor". "Salarizarea este cu încă jumătate din salariul judecătorului. Are mai mult procurorul. Deci urmărirea penală este superioară judecăţii, (...) e un lucru pe care trebuie să-l sistăm. Trebuie să fim sinceri şi să spunem: asta este realitatea", a spus judecătoarea Baltag în timpul întâlnirii conducerii Senatului cu reprezentanţii asociaţiilor de magistraţi. Baltag a vorbit despre inechităţile din sistemul judiciar generate de legile date de Parlament, inechităţi "salariale şi de promovare, de numire". "Domnule preşedinte, aţi vorbit dumneavoastră despre calitatea actului de justiţie, vreau să vă spunem că sistemul judiciar (...) simte de câţiva ani inechităţile sistemului, prin legile pe care dumneavoastră le generaţi, inechităţi salariale pe care nu am de ce să le ocolesc, până la inechităţi legate de promovare, de numire în sistem", a precizat Baltag. Preşedinta AMR a explicat în ce constau inechităţile din sistem: "este vorba despre modalităţile de numire a procurorilor DIICOT şi DNA. Noi toţi, magistraţii, dăm concursuri, dăm examene foarte serioase pentru fiecare moment din viaţa noastră, când dorim să ocupăm o funcţie. În această situaţie, pentru procurorii DNA şi DIICOT există o dispensă, pe condiţii de vechime, şi ne trezim poate că sunt persoane care au câţiva ani şi numai câteva rechizitorii instrumentate şi au ajuns procurori DNA. De la Parchetul de pe lângă Judecătorie, atenţie, direct la Parchetul de pe lângă Înalta Curte".



12