Procurorul care a respins plagiatul lui Ponta, confirmat drept șeful Criminalisticii din Parchetul General

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Procurorul care a respins plagiatul lui Ponta, confirmat drept șeful Criminalisticii din Parchetul General

Justiție 30 Octombrie 2015 / 17:46 1282 accesări

Cristian Lazăr, procurorul care a respins contestația la rezoluția de neîncepere a urmăririi penale în cazul de plagiat al premierului Victor Ponta, a fost propus de ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, în funcția de procuror-șef adjunct la Secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ministrul Robert Cazanciuc a avut în vedere că procurorul Cristian Lazăr ocupă deja funcția de procuror-șef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică, prin delegare, și că are o bogată experiență profesională și managerială.

Astfel, ministrul Justiției a transmis Consiliului Superior al Magistraturii solicitarea de emitere a avizului pentru ca procurorul Lazăr să fie numit în funcție.

Potrivit statutului magistraților, Cristian Lazăr este numit în funcție de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul CSM.

Pentru a ocupa această funcție, procurorii trebuie să aibă o vechime minimă de zece ani în funcția de procuror sau judecător și pot fi numiți pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Taguri articol
ProcurorCSMParchetPontaMinistruJustiție


12