Fostul procuror de la DIICOT Buzău George Mărgărit, care juca banii ridicaţi la percheziţii la jocuri de noroc, a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani şi jumătate de închisoare şi a fost obligat să restituie toate sumele Ministerului Public. Mărgărit a fost judecat pe baza recunoaşterii integrale a faptelor. Instanţa supremă l-a condamnat pe Mărgărit pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, în formă calificată, şi i-a interzis mai multe drepturi civile. Fostul procuror a mai fost condamnat de magistraţii ICCJ la doi ani de închisoare pentru delapidare, iar după contopire, instanţa a stabilit ca acesta să execute pdeapsa cea mai grea, cea de trei ani şi jumătate de închisoare. George Mărgărit a mai fost obligat de instanţa supremă să depună la o unitate bancară, pe numele părţilor civile la dispoziţia DIICOT, următoarele sume de bani: 336.236 lei; 2.380 de euro; 121 de dolari şi 30 lire sterline, bani ridicați de la partea civilă Sallai Andras Robert la data de 8 iunie 2012, cu ocazia percheziţiei; 636 lei şi 260 de euro ridicați de la partea civilă Nicolae Ioan Silviu la data de 8 iunie 2012, cu ocazia percheziţiei; 2.900 de lei ridicați de la partea civilă Dinu Florian la data de 16 mai 2013, cu ocazia percheziţiei; 14.283 lei ridicați de la partea civilă Rematholding Co Bucureşti, prin reprezentant legal contabil-şef Coman Liliana Loredana, la data de 16 mai 2013, cu ocazia percheziţiei; 900 lei ridicați de la partea civilă Mihai Puia la data de 16 mai 2013, cu ocazia percheziţiei; 7.616 de lei ridicați de la partea civilă Costache Stoica la data de 16 mai 2013; 2.165 de lei ridicați de la partea civilă Moise Ştefan la data de 16 mai 2013, cu ocazia percheziţiei; 723 lei ridicați de la partea civilă Marin Guţă la data de 16 mai 2013, cu ocazia percheziţiei; 3.850 de lei ridicați de la partea civilă Oiţă Constantin la data de 16 mai 2013, cu ocazia percheziţiei; 4.150 de euro şi 2.080 de lei ridicați de la partea civilă SC Maia Intermed SRL prin reprezentant Gări Gheorghe la data de 16 mai 2013, cu ocazia percheziţiei; 2.100 de lei ridicați de la partea civilă Gheorghe Cătălin Ionuţ la data de 25 iunie 2013, cu ocazia percheziţiei; 6.000 de lei şi 200 de euro ridicați de la partea civilă Ţopanu Ionuţ Răzvan la data de 25 iunie 2013, cu ocazia percheziţiei; 3.000 de lei ridicați de la partea civilă Dumitru Florentina Mirela la data de 9 mai 2012, cu ocazia percheziţiei; 150 de euro şi 414 lei ridicați de la partea civilă Teşculă Florin la data de 26 septembrie 2013, cu ocazia percheziţiei; 1.410 lei ridicați de la partea civilă Dumitru Adrian la data de 25 iulie 2013, cu ocazia percheziţiei.
Mărgărit a mai fost obligat de instanţă să consemneze la o unitate bancară, pe numele părţii civile Ursaru Vincent, la dispoziţia DIICOT, contravaloarea bijuteriilor la valoarea de la momentul ridicării acestora cu prilejul percheziţiei din 16 mai 2013. Instanţa l-a mai obligat pe Mărgărit să-i plătească părţii civile Sallai 7.853 de lei, din care 2.583 lei reprezentând contravaloarea biletelor de avion şi 5.000 de lei reprezentând onorariul apărătorului ales. Potrivit unui raport al Inspecţiei Judiciare, procurorul-şef al DIICOT Buzău, Nicolae Petroşel, formulase o plângere penală împotriva lui George Mărgărit, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, abuz în serviciu şi gestiune frauduloasă. Anterior depunerii plângerii penale, Petroşel încercase să îl contacteze pe Mărgărit, pentru a recupera mai multe sume de bani primite de acesta pentru organizarea unor flagrante.