Procurorul sanitar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

Procurorul sanitar

Eveniment 28 Iunie 2012 / 00:00 309 accesări

Prin natura sa iscoditoare, procurorul a devenit multifuncţional. Într-un stat de drept de doi lei, el ştie să facă de toate, de la sculărie până la croitorie. În fapt, pentru croirea unor dosare penale la comandă, o preocupare mai mult decât utilă şi eficace. De curând, pe mapamondul patriei, şi-a făcut apariţia un prototip nou de investigaţie şi de băgat sula în coaste. Procurorul sanitar, căci, ca să mă exprim elegant, despre el este vorba, se dovedeşte a fi meticulos şi rece în materie de îmbârligături şi anchete pe o anumită temă dată. Deşi nu are habar de anatomia omului, procurorul sanitar pozează în doctorul ştirb, care, bre, le ştie el pe toate! Interesat să prindă în plasa sa medicii care favorizează infractorii, după cum spune el, procurorul sanitar pune un accent deosebit pe ascultarea organelor interioare de la mare distanţă. Adică, precizez pentru toţi, ăsta te ascultă prin intermediul telefonului fără fir emancipat de SRI. Dacă nu ştiaţi, ascultarea telefoanelor face bine tubului digestiv şi altor organe vitale! Faţă de medicul consacrat, procurorul sanitar nu foloseşte stetoscopul clasic. În cazul său, ochiul şi timpanul reprezintă, prin intermediul serviciilor specializate, principalele mijloace de diagnosticare a prezumtivilor pacienţi penali. Surprinzător, procurorul sanitar se bagă şi acolo unde, în aparenţă, nu-i fierbe oala! Cu alte cuvinte, în democraţia noastră de doi lei, se erijează în medic legist cu atribuţii de gropar. Cine încape pe mâna lui, vorba aia, este ca şi îngropat! Gata fezandat. Dintr-o simplă ascultare, cu mijloace specifice, evident, procurorul sanitar dă direct sentinţa. În aproape toate cazurile instrumentate de el, diagnosticul este unul singur - dosar penal. Deşi nu are habar de medicină, trage concluzii de unul singur după regula de bază a celui care prinde fluturi. Chiar dacă are în faţă un medic profesionist, procurorul sanitar îl doboară dintr-o lovitură! E suficient să se uite aspru în ochii lui ca să-i spună unde a greşit. Ca şi în cazul consultului rudimentar, decide dintr-o suflare cine pe cine şi care pe care a favorizat infractorul. Chiar şi atunci când infractorul nu există, fiind o simplă închipuire a exceselor sale în materie de justiţie comunistă. În fapt, el zice, el face, el taie, el spânzură! Şi, mai mult decât atât, în materie de medicină, doar el ştie ce şi cum se face dreptatea. Procurorul sanitar e ca o pasăre de pradă. Dacă are ordin să te salte, vorba aia, te saltă şi gata! După care, indiferent de starea vremii, te trimite la bulău. Deşi este un simplu sanitar, procurorul se erijează în comisie cu antet de la IML, chit că e pe lângă în această privinţă. Vai de fundul medicilor care vor mai fi solicitaţi să facă un bine celor care au mai şi greşit. Procurorul sanitar stă cu timpanul pe ei. Cum au tuşit, gata, au şi îmbulinat-o!

Taguri articol


12