Ministrul Agriculturii, Ilie Sîrbu, consideră că producătorii agricoli ar trebui să plătească impozite, nu numai să ceară subvenţii, pentru că bugetul va rămîne fără bani şi nu vor mai putea fi acordate ajutoare financiare. „Trebuie, în final, să dăm şi la stat ceea ce se cuvine. Sau să dăm Cezarului ce e al Cezarului, că altfel noi de la Cezar tot cerem, tot aşteptăm. Dacă tot o să dăm, vistieria va fi goală şi nu mai are Cezarul de unde să dea”, a declarat Sîrbu. Una dintre măsurile anticriză prezentate, luni, după şedinţa coaliţiei de guvernare PSD - PDL este „extinderea bazei de impunere în agricultură prin extinderea producţiei agricole de piaţă”. Sîrbu a precizat că fiscalizarea producţiei agricole va fi făcută în cel mai scurt timp, după adoptarea legislaţiei necesare, fiind una dintre măsurile anti-criză propuse de Guvern. Ministrul a mai precizat că măsura îi vizează pe fermierii care vînd produse agricole, şi nu pe aceia care produc pentru autoconsum. După ce sînt săraci, ţăranii sînt nevoiţi să plătească impozit de 2% din veniturie obţinute din producţia agricolă şi asta pentru că agricultura este subfinanţată şi trece prin momente de criză.