Producătorii agricoli vor avea propriile spaţii în pieţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Potrivit unui proiect

Producătorii agricoli vor avea propriile spaţii în pieţe

Social 31 August 2013 / 00:00 480 accesări

Imediat după Revoluţie, era o modă la noi în ţară că tot ce e din afară e bun, iar ce e autohton e rău. Mezelurile umflate cu apă şi tot felul de chimicale erau la mare căutare. Uite că vremurile s-au schimbat, cam târziu, ce-i drept, iar tot mai mulţi români se întorc către produsele româneşti şi le apreciază din ce în ce mai mult. Nu este aşa că, atunci când mergeţi să faceţi piaţa, căutaţi legume româneşti, nu numai pentru că sunt mai ieftine, dar şi pentru că sunt foarte gustoase şi fără chimicale? Pentru a încuraja micii producători să îşi vândă produsele în piaţă şi nu samsarilor, dar şi pe noi, consumatorii, să cumpărăm astfel de produse, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a iniţiat un proiect de act normativ. Potrivit proiectului Ordonanţei de Urgenţă referitoare la stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, toate cele 500 de pieţe agroalimentare existente la nivel naţional vor avea obligaţia să organizeze spaţii de vânzare distincte rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli. Proiectul prevede şi procedura de obţinere a atestatului de producător, respectiv a documentului care confirmă capacitatea deţinătorului de a desfăşura o activitate economică în sectorul agricol şi regimul de utilizare a carnetului de comercializare a produselor din sector. Valabilitatea atestatului de producător este de un an calendaristic de la data emiterii. Producătorii vor avea şi un carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol, care se eliberează la cerere solicitanţilor de către primarii unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale pe a căror rază se află ferma/gospodăria în care se obţin produsele estimate a fi destinate comercializării. Vânzarea pe tarabe a altor produse decât cele autohtone va fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 5.000 lei, dar şi cu confiscarea cantităţii de produse. Ordonanţa de Urgenţă intră în vigoare la 1 ianuarie 2014.



12