O serie de combinate chimice şi producători de electricitate vor trebui să scadă consumurile de gaze în situaţii de urgenţă care ar periclita aprovizionarea cu gaze a altor consumatori, potrivit unui proiect de hotărîre de Guvern elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF). „Plecînd de la premisa că în intervalul octombrie 2008-martie 2009 durata cumulată a perioadei de criză nu va depăşi 60 de zile, cantitatea de gaze din depozitele de înmagazinare care va constitui rezerva de capacitate de extracţie la dispoziţia OST (Operatorul Sistemului de Transport - n.r.) va fi de 180 milioane metri cubi, repartizată pe proprietari proporţional cu cantităţile înmagazinate în depozite”, se arată într-un proiect de hotărîre de Guvern elaborat de MEF privind un plan de acţiuni pentru situaţii de urgenţă în perioada octombrie 2008-martie 2009. Totodată, documentul prevede ca mai mulţi producători de electricitate şi căldură să disponibilizeze în total circa şase milioane metri cubi de gaze pe zi şi să asigure stocuri de alţi combustibili. “Se instituie obligativitatea consumatorilor de a-şi achiziţiona combustibili lichizi/solizi pentru sezonul rece 2008/2009 cu scopul interschimbabilităţii combustibilului pe o perioadă de cel puţin 30 de zile şi a răspunde la cerinţa OST de schimbare a combustibilului în caz de urgenţă”, menţionează sursa citată. Astfel, pentru echilibrarea sistemului de transport al gazelor, Trangaz va avea la dispoziţie trei milioane metri cubi pe zi din depozite, 7,8 milioane metri cubi pe zi de la consumatorii întreruptibili, două milioane metri cubi pe zi de la combinatul Doljchim Craiova, deţinut de Petrom, şase milioane metri cubi pe zi de la consumatorii întreruptibili care au obligaţia de a schimba combustibilul gazos cu combustibil lichid sau solid, 0,5 milioane metri cubi pe zi de la Romgaz şi o cantitate neprecizată din import, atît timp cît starea de urgenţă nu a fost generată de reducerea importurilor din cauze independente de piaţa românească. Totodată, în situaţie de criză, prima etapă constă în extracţia de gaze din depozite, suplimentarea producţiei interne şi a capacităţii de extracţie din depozite cei mai mari furnizori de gaze din Romania, respectiv E.ON Gaz România şi Distrigaz Sud. Pasul următor este reprezentat de reducerea pînă la limita minimă de funcţionare a clienţilor întreruptibili, scăderea consumului la Doljchim, utilizarea de către companiile menţionate a altor tipuri de combustibili şi, în ultima etapă, creşterea importurilor. “Ordinea în care vor fi activate măsurile este obligatorie”, se precizează în proiectul de act normativ. Sistemul de gaze naţional este interconectat doar cu cel al Ucrainei, în două puncte, respectiv Tekovo-Medieşu Aurit, cu o capacitate zilnică de 11 milioane metri cubi, şi Orlovka-Isaccea, cu o capacitate de 24 milioane metri cubi pe zi. De asemenea, Trangaz şi MOL derulează un proiect de interconectare a reţelelor de gaze ale României şi Ungariei. Romgaz, principalul operator de depozite subterane de înmagazinare, a anunţat, în urmă cu două zile, că a finalizat procesul de înmagazinare a gazelor naturale pentru acest an, depăşind capacitatea programată, respectiv 2,81 miliarde metri cubi, cu 50 milioane metri cubi. Stocurile din acest an sînt mai mari cu 4,5% faţă de anul trecut. România consumă anual circa 18 miliarde metri cubi de gaze, care provin în proproţie de 65% din producţia internă, asigurată de Romgaz şi Petrom, iar diferenţa din importuri indirecte din Rusia.