Producătorii de medicamente, buni de plată...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mecanism financiar modificat

Producătorii de medicamente, buni de plată...

Sănătate 23 Septembrie 2011 / 00:00 544 accesări

Conceptul mecanismului de clawback a fost modificat astfel încât acesta să fie funcţional şi să producă efecte, susţin reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS). Noile măsuri se vor aplica din 1 octombrie 2011. La propunerea MS, Guvernul României a aprobat Ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii. „De la început vreau să subliniez că mecanismul de clawback nu înseamnă o nouă taxă. Şi până în prezent a existat obligativitatea achitării de către firmele de medicamente a unei contribuţii care funcţiona pe principiul unei taxe aplicate la volumul de vânzări pentru toate medicamentele. Sistemul s-a dovedit însă a fi nefuncţional, nu şi-a atins obiectivul declarat, iar anul acesta au fost colectate doar aproximativ 5% din suma previzionată. Ca urmare a existat această necesitate de a modifica mecanismul financiar”, a declarat ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau.

DEŢINĂTORII AUTORIZAŢIILOR DE PUNERE PE PIAŢĂ A MEDICAMENTELOR VOR AVEA OBLIGAŢIA DE A PLĂTI O CONTRIBUŢIE TRIMESTRIALĂ CARE SE CALCULEAZĂ PRIN APLICAREA UNUI PROCENT ASUPRA VALORII CONSUMULUI DE MEDICAMENTE, SUPORTATE DIN FONDUL NAŢIONAL UNIC DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ŞI DIN BUGETUL MS

Contribuţia trimestrială se va calcula şi aplica pentru acele volume de vânzări care depăşesc media trimestrială a sumelor aprobate prin buget pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru cele folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, tratament spitalicesc şi pentru centrele de dializă.

Specialiştii MS au explicat că plata se va face în funcţie de cota de piaţă a fiecărui deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va calcula şi va comunica valoarea procentului pe care fiecare deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă o va plăti, în funcţie de o formulă matematică stabilită. „Astfel, de exemplu, dacă într-un trimestru, statul alocă pentru consumul de medicamente un buget de 100 milioane de lei, iar consumul real în acel trimestru este de 150 milioane de lei, valoarea procentului pe care o societate va avea obligaţia de a o achita către stat este de 33% din volumul de vânzări, explică reprezentanţii MS. “Mecanismul pe care îl propunem în prezent are mai mult efect reglator, controlează depăşirea bugetelor. De exemplu, în ultimul an, în domeniul oncologic, creşterea consumului de medicamente oncologice este de 20%, în timp ce morbiditatea a crescut cu 8%. Noile măsuri nu vor afecta direct bolnavul, acesta nu va avea de plătit mai mult pentru medicamente”, susţine demnitarul. Sumele încasate din această contribuţie vor fi venituri la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi vor fi folosite pentru asigurarea medicamentelor incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală şi pentru servicii medicale.

Pentru neachitarea la termenul prevăzut a contribuţiei, se vor percepe dobânzi şi penalităţi, conform Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. „Pentru persoanele juridice care nu îşi îndeplinesc obligaţiile de plată a contribuţiei în termen de 180 de zile de la data scadenţei, sancţiunea poate ajunge până la excluderea de pe listele de medicamente compensate şi gratuite a medicamentelor la care deţin autorizaţie de punere pe piaţă”, atrage atenţia MS.

Cum era de aşteptat, reacţiile nu au întârziat să apară. Producătorii de medicamente sunt nemulţumiţi de introducerea taxei de clawback, pe motiv că această măsură este în contradicţie cu nevoia crescută de acces la medicamente şi servicii medicale a populaţiei. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), noua taxă şi subfinanţarea sistemului sanitar periclitează investiţiile din România. “Industria de medicamente nu poate susţine taxa aprobată de guvern, care prevede ca diferenţa dintre bugetul alocat de autorităţi şi consumul de medicamente să fie suportată 100% de producătorii de medicamente”, au declarat cei de la ARPIM.



12