Anul acesta, producătorii agricoli și crescătorii de animale din comuna constănțeană 23 August au fost nevoiți să își vândă mieii și legumele pentru salata de primăvară specifici meselor de Paște și 1 Mai în locuri care nu le oferă nici vizibilitate, nici condiții civilizate. Însă, de anul viitor, vor avea ocazia de a-și vinde marfa în spații amenajate corespunzător, conforme standardelor europene. În câteva luni, la 23 August va fi construită o piață agroalimentară modernă, care va cuprinde 13 spații comerciale, două hale (una de carne și una pentru lactate), grupuri sanitare și magazii pentru depozitarea mărfii. Construcția va începe imediat după Sărbătorile Pascale. Investiția, care ajunge la aproximativ 850.000 de lei, va fi realizată exclusiv din fonduri din bugetul local. Conform proiectului, piața va fi amenajată în maximum opt luni, însă autoritățile se așteaptă ca lucrurile să se miște mult mai repede. „Cred că amenajarea pieții nu va dura mai mult de șase luni. Cât despre ocuparea spațiilor de vânzare, nu ne facem nicio problemă. Producătorii ne-au solicitat în repetate rânduri să le asigurăm un loc în care să își vândă marfa în depline condiții de igienă. Iar un asemenea loc este cu atât mai benefic în perioada aceasta, când sunt mai mulți vânzători, mai mulți cumpărători, dar și mai multe controale”, a spus viceprimarul comunei 23 August, Dănuț Trușcă. El speră ca noua piață să fie mai mult decât un spațiu pentru oamenii locului și că va fi vizitată de numeroși clienți din afara comunei, care doresc să cumpere alimente de calitate superioară direct de la producătorii locali.