Potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, toţi micii producători de legume, fructe, flori, cereale şi material lemnos vor plăti impozit de 16% din veniturile nete, fiind în continuare exceptaţi de la taxare crescătorii de animale şi păsări, apicultori şi crescătorii de viermi de mătase care nu vând către colectori sau procesatori. Cu privire la acest proiect, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, dă din umeri, spunând că nu ştie despre ce este vorba. \"Nu ştiu de acest proiect şi nu am fost consultat în privinţa lui. Nu cred însă că prevederea poate fi aplicată, pentru că nu poţi face o evaluare exactă a cât vinde un om într-o zi sau într-o lună. Un astfel de impozit nu se potriveşte pentru micii agricultori. Cum să le iei de la început banii, când ei trebuie să aştepte un an ca să încaseze? Nu cred că un asmenea proiect ar creşte preţul alimentelor, dar se poate bloca producţia internă printr-un sistem de fiscalizare neadecvat. Profiturile agricultorilor sunt mai mici ca în alte domenii, plus că băncile acordă foarte greu credite pentru agricultură\", a spus Tabără. Având în vedere că proiectul de modificare a Codului Fiscal îi priveşte direct pe micii producători agricoli, sunt mici şansele ca şeful Agriculturii să nu fie la curent cu reglementările ce au loc aproape de ograda sa.
IMPOZIT CALCULAT PRIN REŢINERE LA SURSĂ Potrivit aceluiaşi proiect, arendaşii vor reţine şi vor vira la buget impozitele datorate de proprietarii terenurilor, iar beneficiarii plăţilor nu vor mai fi obligaţi să depună declaraţia privind aceste câştiguri dacă optează pentru determinarea venitului net pe bază de cotă forfetară. Impozitul pe veniturile din arendă se calculează prin reţinere la sursă de către plătitorii de venit la momentul plăţii venitului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, impozitul fiind final. Impozitul astfel calculat şi reţinut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut. Proiectul de act normativ menţine posibilitatea determinării venitului net impozabil prin scăderea unor cheltuieli forfetare de 25% din venitul brut. Dacă aleg aplicarea cotei forfetare, contribuabilii sunt obligaţi să precizeze în scris, în contractul/raportul juridic încheiat, la momentul încheierii acestuia, că nu optează pentru determinarea venitului net în sistem real. Modalitatea de impunere aleasă este aplicabilă pentru toate veniturile realizate în baza contractului /raportului juridic respectiv. \"În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene şi, respectiv, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ca urmare a propunerilor direcţiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, hotărâri ce trebuie emise înainte de începerea anului fiscal. Aceste hotărâri se transmit în cadrul aceluiaşi termen direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru a fi comunicate unităţilor fiscale din subordine\", se arată în proiect. Contribualii care obţin venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal au obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi la organul fiscal, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de 15 zile de la încheierea/producerea modificării acestuia.