Producătorii susţin că alimentele de bază se vor scumpi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Contrar declaraţiilor oficialilor de la Ministerul Agriculturii

Producătorii susţin că alimentele de bază se vor scumpi

Social 13 Octombrie 2010 / 00:00 507 accesări

Arătând că indecizia este contagioasă, proaspătul membru al Guvernului, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a reuşit să anunţe, în decurs de o săptămână, o scumpire cu 10% a alimentelor, una cu 5% şi una care nu va avea loc. Pe linia variantei finale, ieri, Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a declarat că preţul cărnii de porc şi de pasăre nu va creşte, la producători, cel puţin trei - patru ani de acum încolo. \"Aşteptăm, la sfârşitul acestei luni, acordul Comisiei Europene pentru a putea da producătorilor sprijinul financiar pe bunăstare la porc şi pasăre. Acest lucru va ţine pe loc preţurile la carnea de porc şi pasăre, la producători, cel puţin trei - patru ani de acum încolo, dar pe întreg lanţul alimentar nu putem noi garanta că se va întâmpla la fel\", a explicat Rădulescu. Conform acestuia, în această perioadă, scumpirile care pot apărea la anumite alimente sunt doar scumpiri de sezon. În schimb, producătorii din Agricultură confirmă prima variantă pe care Tabără a vehiculat-o, anunţând scumpiri începând de la pragul de 10%. Liderul Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Viorel Matei, a afirmat că, ieri, primele produse care se vor scumpi vor fi pâinea, carnea şi laptele, cu procente cuprinse între 10% şi 25%. \"Preparatele din carne vor fi primele care se vor scumpi, pentru că preţul ridicat al materiei prime are un impact negativ asupra acestora, urmând laptele şi pâinea. În funcţie de produs, se vor înregistra creşteri cuprinse între 10% şi 25%\", a afirmat Matei. Creşterea preţului materiilor prime şi inflaţia, care anul acesta a trecut de şapte procente, sunt două dintre cauze, conform liderului FNPAR. Acesta a adăugat că un alt motiv al scumpirii este legat de faptul că producătorii autohtoni preferă să exporte anumite produse, cum ar fi grâul, care apoi este importat la un preţ mai mare.



12