Echipa TAROM și ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, au avut o întâlnire cu reprezentanții companiei producătoare ATR, de la care compania naţională are în operare nouă aeronave, se arată într-un comunicat al transportatorului aerian de stat.
Au fost convenite, astfel, „câteva direcţii de lucru pentru sprijinirea dezvoltării pe termen lung a activităţii de întreţinere şi reparaţie şi rentabilizarea orarului de zbor”. Concret, ATR va trimite doi tehnicieni pentru a oferi asistență extinsă TAROM în evaluarea activității de întreținere-proceduri de lucru, model de lucru și de operare.
Sunt prevăzute, de asemenea, analizarea și restructurarea stocului minim, precum și evaluarea contractului de pool pentru aprovizionarea cu piese de schimb, pentru ca timpii de imobilizare ai aeronavelor să fie cât mai scurţi. Totodată, TAROM va transmite producătorului un sumar al problemelor tehnice apărute în operarea curentă pentru analiză.
Potrivit TAROM, producătorul ATR „şi-a manifestat interesul de a participa la selecţia pe care TAROM doreşte să o facă pentru închirierea de aeronave. Producătorul va transmite în curând o ofertă de închiriere a două avioane de generaţie nouă, de tipul ATR 72-600”. Compania TAROM intenţionează să poarte discuţii bilaterale, de această natură, cu reprezentanţii tuturor companiilor producătoare de aeronave.
„Am hotarât, cu sprijinul ministrului Transporturilor, că este timpul să luăm măsuri pe toate planurile pentru a consolida încrederea pasagerilor noştri în serviciile oferite de TAROM.
Rigoarea în ceea ce priveşte siguranţa zborurilor şi confortul pasagerilor rămân prioritare”, a declarat Dan Plaveti, directorul general al TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).