Producţia de grîu a României ar putea scădea în acest an cu peste 40%, de la şapte milioane tone la patru milioane tone, din cauza secetei, potrivit estimărilor Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR). „În 2008, producţia de grîu s-a ridicat la şapte milioane tone, însă în acest an, din cauza secetei, vom avea circa patru milioane tone. Pentru consumul nostru şi pentru industria de panificaţie sînt necesare cam 2,2 milioane tone grîu, pentru sămînţă 800.000 tone şi tot ne rămîne un excedent de circa un milion de tone. Nu trebuie să ne panicăm”, a declarat preşedintele FNPAR, Viorel Matei. Preşedintele altei organizaţii de profil, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Adrian Rădulescu, este de asemenea de părere că producţia de grîu a României va scădea în acest an la 4,5 milioane tone. În prezent, o tonă de grîu vechi se vinde cu 140-160 euro, iar grîul din noua recoltă va costa minim 130 euro/tonă, potrivit preşedintelui FNPAR. „Problema este că grîu vechi nu prea mai este pe piaţă şi au urcat mult preţurile. Încă nu am intrat la recoltare, dar estimez că grîul nou se va vinde cu 130-140 euro/tonă”, a explicat Matei. Totodată, preşedintele FNPAR a adăugat că executivul ar trebui să intervină în susţinerea producătorilor pentru depozitarea grîului. „Depozitarea este foarte scumpă. Agricultorii plătesc lunar între 180-280 lei pe fiecare tonă depozitată. Statul ar trebui să aibă interes în această chestiune, să îi sprijine financiar pe producători. Pentru asta, e nevoie de o propunere a Ministerului Agriculturii şi apoi de o hotărîre de guvern, nu înainte, însă, de a se negocia cu depozitarii”, a spus Matei. România nu este singura ţară care se pare că se va confrunta cu o criză a grîului, din cauza secetei, compania de cercetare în domeniul agricol Strategie Grains publicînd un raport, în luna mai, în care estima că în Ungaria producţia de grîu ar urma să scadă în acest an cu circa un milion de tone, la 4,65 milioane de tone. De asemenea, Rusia estimează o recoltă de 90 de milioane de tone pentru anul în curs, în scădere de la 108,1 milioane de tone în 2008.