Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) estimează pentru 2013 o creştere cu 20% a producţiei totale de legume ecologice, în condiţiile în care suprafeţele cultivate vor spori cu circa 33%, până la 1.600 de hectare, potrivit datelor ministerului. „Pentru 2013 estimăm o suprafaţă de circa 1.600 de hectare şi o producţie cu 20% mai mare faţă de cea din anul 2012. Din datele Ministerului Agriculturii, în anul 2012 suprafaţa totală cultivată cu legume în sistem ecologic este de circa 1.200 de hectare, iar cantitatea recoltată este de circa 3.000 de tone”, susţin reprezentanţii ministerului. Din datele comunicate de către organismele de inspecţie şi certificate pentru anul 2011, suprafaţa totală cultivată cu legume în sistem ecologic a fost de 914,08 hectare, din care 511,04 hectare suprafaţă în conversie şi 403,04 hectare suprafaţă certificată ecologic. Pentru 2011, cantitatea totală estimată de legume cultivate în sistem ecologic a fost de 1.566,67 tone: categoria Brasicacee (conopidă , brocoli, varză) - 11 tone, legume cu frunze şi tulpină (ţelină, lăptucă, andivă, spanac, sparanghel, cicoare, anghinare, alte legume cu frunze) - 88,76 tone, legume cultivate pentru fructe (tomate, castraveţi, castraveciori, alte legume cultivate pentru fructe) - 653,62 tone, leguminoase pentru păstăi recoltate verzi (mazăre, păstăi, fasole păstăi, alte leguminoase pentru păstăi, alte leguminoase pentru păstăi verzi) - 504, 08 tone, leguminoase, rădăcinoase şi bulboase (morcov, usturoi, ceapă, ceapă eşalotă, etc) - 294,8 tone, alte legume - 14,41 tone. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii susţin că, în 2011, suprafaţa totală cultivată cu pomi fructiferi a fost de 3.149, 41 de hectare, din care: grupa seminţoase 1.538,18 hectare, grupa sâmburoase - 1.186, 56 de hectare, arbuşti fructiferi cultivaţi 240,19 hectare, nuci: 128,84 hectare, alune, migdale, 55,63 hectare.