Producţia de vaccin sezonier nu este în pericol

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministerul Sănătăţii:

Producţia de vaccin sezonier nu este în pericol

Sănătate 14 Aprilie 2010 / 00:00 384 accesări

Un raport al Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) privind Institutul „Cantacuzino” ar putea fi gata la sfârşitul săptămânii, iar producţia de vaccin antigripal sezonier nu va fi afectată, întrucât Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu a trimis încă tulpinile pentru produsul valabil în sezonul 2010-2011. “În momentul de faţă, inspecţia ANM este la “Cantacuzino”. Se verifică sub aspectul standardelor ce s-a făcut şi ce ar mai fi de făcut pentru autorizare şi reautorizare. Producţia de vaccin antigripal sezonier nu este în pericol, întrucât OMS nu a trimis încă tulpinile pentru noul produs”, a declarat consilierul personal al ministrului Sănătăţii, Geza Molnar. După ce ANM va finaliza analiza, va avea loc o întâlnire între conducerea Institutului Cantacuzino, ANM şi Ministerul Sănătăţii.

În legătură cu producţia de vaccin antigripal sezonier, Geza Molnar a arătat că OMS nu a trimis încă tulpinile ce vor fi utilizate pentru noul produs valabil în sezonul 2010-2011. “După ce vor fi primite tulpinile începe producţia de vaccin antigripal, de regulă în perioada mai-septembrie-octombire”, a adăugat consilierul. Reamintim că ANM a retras, în 8 februarie, Institutului “Cantacuzino” autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât i-a expirat standardul de bune practici de fabricaţie. După această decizie, “Cantacuzino” s-a angajat ca, până în 15 aprilie, să finalizeze o serie lucrări, dar şi de reverificări a parametrilor de lucru la liniile de producţie a vaccinurilor BCG şi pandemic, ANM dând asigurări instituţiei ca va elibera autorizaţia de fabricaţie dacă aceste măsuri vor fi realizate. Planul de măsuri are ca termen de finalizare 15 aprilie şi vizează o serie de lucrări la instalaţiile de apă şi aer, la echipamentele de monitorizare aer/apă/temperatură, mici lucrări de infrastructură, dar şi o serie de reverificări a parametrilor de lucru la cele 2 linii de producţie ale vaccinurilor anti-tuberculoză şi pandemic. Guvernul a alocat, la începutul lunii martie, Institutului “Cantacuzino” fonduri totale de un milion lei pentru finalizarea lucrărilor şi reverificarea parametrilor de lucru, care să permită instituţiei ca, până la 15 aprilie, să obţină avizele necesare pentru continuarea activităţii, inclusiv pentru producerea vaccinurilor.



12