Producţia mondială de grâu va scădea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Producţia mondială de grâu va scădea

Social 09 Martie 2012 / 00:00 340 accesări

Potrivit prognozelor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), producţia mondială de grâu din 2012 ar urma să fie mai mică cu zece milioane de tone, sau 1,4%, comparativ cu producţia record înregistrată anul trecut. Producţia mondială de grâu se va situa la 690 milioane tone în 2012, mult peste media din ultimii cinci ani şi totodată a doua producţie din istorie. În cazul UE, FAO estimează că producţia de grâu va rămâne nemodificată la 138 milioane tone în 2012. Organizaţia a precizat că, deşi însămânţările au crescut sau sunt prognozate să crească în multe ţări în acest an, totuşi se aşteaptă la o revenire la recolte mai apropiate de nivelul normal în zonele unde anul trecut au fost atinse recolte record. De asemenea, FAO a subliniat că este mult prea devreme să facă o prognoză cu privire la producţia globală de cereale în 2012. În altă ordine de idei, culturile de grâu din România au avut de suferit în urma secetei din toamnă. Specialiştii se feresc să facă estimări pentru anul acesta, întrucât la 15 martie vor fi sosi cifrele centralizate de Ministerul Agriculturii. FAO a mai anunţat că indicele preţurilor produselor alimentare mondiale a crescut în februarie 2012, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a creşterii preţurilor la cereale, uleiuri vegetale şi zahăr. FAO dă lunar publicităţii propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate de un coş de alimente format din cereale, oleagionase, lactate, carne şi zahăr. În februarie 2012 comparativ cu ianuarie 2012 indicele a înregistrat o creştere de un procent, sau 2,4 puncte, până la 215,3 puncte.

Taguri articol


12