Iunie a fost a cincea lună consecutivă în care România a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,7%, în urcare de la 4,6% în luna mai, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică ...
Acţiunile de supraveghere şi control desfăşurate de inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa în perioada 9 - 15 iulie, s-au materializat prin verificări la 73 de obiective: depozite alimentare, super/hipermarket-uri, laboratoare cofetărie/patiserie ...
Preţurile de consum ale mărfurilor alimentare au scăzut în iunie cu 0,24%, față de mai, însă au urcat cu 3,86% faţă de cele înregistrate în iunie 2017, cele mai mari ieftiniri fiind la cartofi (5,9%), ouă (3,82%) şi fructe proaspete (3,41%). Potrivit datelor Institutului Naţional de ...
În scandalul Listeria, Profi ia atitudine şi lansează un apel pentru toţi clienţii care au achiziţionat aceste produse din incinta unităţilor sale.Potrivit bugetul.ro, reacţia retailerului este o măsură de precauţie faţă de scandalul care a explodat zilele acestea în presă, retailerul roagă ...
Nu știm cât de bogați suntem până nu facem comparații. O echipă de specialiști ai BBC Mundo a făcut o analiză comparativă a mai multor produse în urma căreia au constatat că șapte produse utilizate în viaţa de zi cu zi sunt mai scumpe decât argintul. care sunt acestea? ...
Taxele vamale impuse de Administraţia Trump asupra unor importuri din China au intrat vineri în vigoare, iar oficiali chinezi au semnalat anterior că Beijingul va lua măsuri de retorsiune, astfel că există şansele declanşării unui război comercial între primele două cele mai mari economii ale ...
Curtea de Apel a Noii Zeelande a hotărât joi că Kim Dotcom poate fi extrădat în Statele Unite, unde riscă 20 de ani de închisoare, o serioasă înfrângere pentru controversatul fondator german al site-ului Megaupload.com, acuzat de justiţia americană de piraterie masivă pe internet ...
Comisarii Protecției Consumatorilor Constanța au continuat acțiunile de inspecție și control. Și de această dată au fost descoperite nereguli cu duiumul în domeniul alimentației publice. Potrivit comisarului șef adjunct al Protecției Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, au fost depistate ...
Facebook a anunțat, miercuri, că a început să permită anumitor advertiseri să promoveze criptomonede, rețeaua socială revizuindu-și interdicțiile impuse în ianuarie pentru monedele virtuale (precum Bitcoin, Ether, Ripple și altele). La începutul anului, Facebook spunea că criptomonedele ...
Compania Starbucks a anunţat că va închide 150 de locaţii operate de compania-mamă, pentru că acestea înregistrează rezultate sub aşteptări, potrivit CNN, arată bugetul.ro. Cafenelele vizate sunt localizate în zone urbane aglomerate în care densitatea locaţiilor companiei este una ...
Preţurile la bunurile şi serviciile de consum variau semnificativ în Uniunea Europeană (UE), în 2017, în condiţiile în care în Danemarca şi Luxemburg preţurile se situau la 142%, respectiv 127% faţă de media din UE, la polul opus fiind Bulgaria (48%) şi România (52%) ...
Specialiștii Info Cons, Organizație pentru Protecția Consumatorilor, oferă câteva sfaturi înainte de a merge la cumpărături, astfel încât să evitați risipa alimentară. Astfel: - Verificați ce produse aveți deja în frigider, congelator și locurile de depozitare pentru ...
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în luna mai 2018, comparativ cu luna precedentă, impulsionat de majorarea semnificativă a preţurilor lactatelor, a anunţat, joi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), informează Reuters, potrivit Agerpres ...
Preşedintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), dr. Geronimo Brănescu, participă, alături de o delegație de specialiști din cadrul instituției, la cea de a treia ediție a “Conferinței pentru Controlul Calității, Inspecției și Carantinei” ...
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, propune un program Rabla pentru electrocasnice, argumentând că cetăţenii vor să scape de produsele vechi, însă nu ştiu unde să le ducă. Gavrilescu a preciza că „se simte nevoia" unui astfel de proiect. "Acum o săptămână a avut loc ...
Mâncăm de toate, vrem de toate, piața inundă cu fel și fel de produse. Totul e să avem bani, auzim tot mai des. Problema este că piața din România parcă devine, așa cum s-a tot spus, groapa de gunoi a multora. Dovada? E chiar în magazine, în văzul tuturor. Totul este să fim atenți ...