România trebuie să îşi promoveze produsele agroalimentare mai mult la târgurile internaţionale unde pot fi încheiate contracte, decât la cele dedicate consumatorului final, unde se vinde marfă pe un euro, consideră secretarul de Stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu. „Din punctul meu de vedere, „Săptămâna Verde” de la Berlin nu este o soluţie pentru promovarea produselor agroalimentare româneşti, pentru că se adresează consumatorului final. Mai degrabă aş merge pe variantele SIAL Paris, BioFach Nürnberg, Alimentaria Barcelona sau Private Label Amsterdam, unde companiile româneşti se adresează companiilor de acolo şi unde se fac contracte”, a explicat secretarul de Stat. El a precizat că România ar trebui să fie prezentă la toate târgurile internaţionale care pot aduce efecte şi acolo unde participă jucători importanţi din piaţă. În ceea ce priveşte măsura de reducere a TVA la produsele ecologice, Botănoiu a spus că este o chestiune de timp, însă se poate realiza. „Anul trecut s-au dat 7 milioane euro pe îmbunătăţirea calităţii în acest sector şi la fel se vor aloca şi în 2014. Din 2015 avem 200 de milioane de euro destinaţi sectorului, plus celelalte măsuri de susţinere. Eu consider că, atunci când îţi faci calculul la nivelul unei exploataţii, nu trebuie să mergi doar pe subvenţii. Trebuie să te duci cu cât mai multe produse cu valoare adăugată ca să câştigi cât mai mult de la piaţă, iar subvenţia trebuie să fie un bonus pentru investiţia ta”, a arătat secretarul de Stat.