Produsele bio şi nanotehnologia salvează exporturile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Produsele bio şi nanotehnologia salvează exporturile

Economie 16 Aprilie 2011 / 00:00 675 accesări

STRATEGIA DE EXPORT, GATA ÎN MAI. Strategia Naţională pentru Exporturi (2011 - 2015) este finalizată şi ar putea ajunge pe masa Guvernului până la finele lunii mai, spune oficialul Ministerului Economiei (MECMA), Costin Lianu. „Exportul românesc se va axa pe domenii cu tradiţie, precum îmbrăcăminte şi încălţăminte, mobilier, vinificaţie, produse alimentare, arte şi meserii, dar şi pe tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor. De asemenea, strategia vizează agricultura bio, procesarea materiei prime agricole, industria emisiilor scăzute de carbon, servicii profesionale, nanotehnologie, design şi valorificarea surselor regenerabile de energie”, spune Costin Lianu.

EXPORTURILE INDUSTRIEI UŞOARE, AVANS DE 12%. Unul dintre cele mai dinamice sectoare la export a fost industria uşoară, care a marcat un avans de 12% în 2010, de la 3,9 la 4,38 miliarde euro. Cei mai importanţi parteneri la export au fost Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa şi Spania. Analiştii economici atrag însă atenţia asupra faptului că firmele străine deţin o pondere importantă din exporturi şi că nu se poate vorbi despre o „producţie autohtonă autentică”. Cei care exportă textile şi încălţăminte în Italia sunt italieni, care au firme în România, la fel cum cei care exportă telefoane sunt finlandezii de la Nokia, iar cei care exportă maşini sunt francezii de la Renault.

AL ŞASELEA EXPORTATOR DIN UE. În prima lună din acest an, România s-a clasat pe locul şase între statele UE după avansul de 48% al exporturilor, faţă de perioada similară din 2010, potrivit datelor publicate vineri de Eurostat. Ţara noastră a exportat bunuri de 3,4 miliarde euro, în timp ce importurile s-au cifrat la 3,6 miliarde euro.



12