Produsele bulgăreşti, sub lupa Protecţiei Consumatorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Produsele bulgăreşti, sub lupa Protecţiei Consumatorilor

Social 15 Iunie 2007 / 00:00 857 accesări

Aministratorul magazinului SC Bol-Kismet SRL, din Piaţa Griviţei, în care se comercializa carne de pui expirată importată din Bulgaria, a fost sancţionat de inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Constanţa cu 6.000 lei. Potrivit directorul OJPC Constanţa, Eugen Voineagu, cele 123 de kilograme de carne cu termenul de valabilitate depăşit au fost scoase de la comercializare şi distruse, pentru că puneau în pericol sănătatea consumatorilor, iar toate celelalte produse alimentare (lactate, brînzeturi, fursecuri) care au fost găsite cu deficienţe au fost oprite temporar de la vînzare. Avînd în vedere acest caz depistat la Constanţa, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Dan Vlaicu, a dispus efectuarea unei campanii de verificare a tuturor magazinelor alimentare din judeţele limitrofe Bulgariei. „Se doreşte o verificare minuţioasă a tuturor produselor alimentare bulgăreşti care se comercializează pe piaţa din România. În prezent, OJPC Constanţa a demarat o anchetă pentru a depista calea prin care aceste produse au intrat în ţară şi unde au mai fost distribuite”, a spus Voineagu. În urma verificărilor la magazinul alimentar, inspectorii OJPC au mai găsit şi alte deficienţe, printre care mezeluri expirate, nerespectarea temperaturii de depozitare a celorlalte produse din carne, lipsa etichetelor cu traducere în limba română. Magazinul alimentar a fost deschis în urmă cu trei zile, dar, în prezent, inspectorii urmează să stabilească dacă vor decide suspendarea activităţii magazinului.

Taguri articol


12