Producătorii români de produse bio exportă de circa două ori mai mult decât vând pe piaţa internă, livrările anuale în străinătate fiind estimate la 200-250 milioane euro, peste 90% dintre acestea fiind însă materii prime, potrivit datelor Asociaţiei Bio România. „Piaţa internă este undeva la 100 - 150 milioane euro şi creşte vertiginos. Exporturile sunt estimate la 200-250 milioane euro, iar peste 90% reprezintă materii prime. Cele mai mari exporturi sunt înregistrate la cereale, fructe de pădure şi vin", a declarat, ieri, preşedintele Bio România, Marian Cioceanu. Principalele pieţe de export sunt statele din Europa de Vest, precum Germania, Austria, Franţa şi Danemarca, dar şi SUA, unde sunt livrate cereale şi porumb. Potrivit preşedintelui Bio România, acestor state li se vor alătura Rusia şi Elveţia. Anul trecut, în România, suprafaţa exploatată în sistem ecologic a fost de circa 450.000 hectare, iar numărul operatorilor din acest sector s-a situat la 26.736, de aproape trei ori mai mulţi decât în 2011, conform datelor Ministerului Agriculturii. Asociaţia Bio România are 500 de membri, producători de panificaţie, lactate, ouă, miere, fructe şi legume, sucuri, cereale, plante tehnice şi furaje ecologice, care deţin peste 80% din piaţa produselor bio din România. Recent, Asociaţia Bio România a semnat un parteneriat cu un lanţ de hypermarketuri, prin care produsele membrilor săi sunt prezente pe rafturile retailerului.