În perioada 16 - 25 ianuarie se va desfăşura, la Berlin, în Germania, Expoziţia Internaţională pentru Industrie Alimentară, Agricultură şi Horticultură „Săptămîna Verde”. Considerată cel mai mare eveniment de specialitate în domeniul alimentar şi agricol din Europa, expoziţia va aduce la standuri numeroase firme de profil de pe întregul continent. Firmele româneşti vor expune în cadrul evenimentului, la un stand de 165 de metri pătraţi, o gamă variată de produse tradiţionale cum ar fi mierea, preparatele din peşte, vinuri, fructe de pădure, ceaiuri şi extracte din plante, brînzeturi, precum şi sărmăluţe, mititei sau bulz. Potrivit Ministerului Agriculturii, la ediţia din 2008 a expoziţiei, au fost prezente 1.600 de firme care au expus pe o suprafaţă de 115.000 de metri pătraţi.