Prof. Diaconu demontează acuzaţiile de plagiat la adresa lui Ponta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Într-o scrisoare deschisă

Prof. Diaconu demontează acuzaţiile de plagiat la adresa lui Ponta

Politică 25 Iunie 2012 / 00:00 544 accesări

CLARIFICĂRI Profesorul Ion Diaconu, cel care a semnat prefaţa tezei de doctorat a lui Victor Ponta, încearcă să facă lumină în cazul presupusului plagiat al premierului, printr-o scrisoare deschisă. Ei bine, profesorul Diaconu susţine, în acest document, că premierul nu i-a plagiat lucrările, iar acuzaţiile pot fi demontate cu uşurinţă, de către specialişti în drept. Din postura de “victimă a presupusului plagiat”, Diaconu atrage atenţia că \"prezentarea unor fragmente disparate, fără precizarea clară a contextului şi fără a se ţine cont de specificul lucrărilor din domeniul dreptului, reprezintă clar semne ale unei intenţii negative, menită doar a susţine mediatic un atac nefondat”. Profesorul mai explică faptul că lucrarea lui Ponta nu a avut note de subsol legate de pasajele preluate din cărţile sale pentru că acestea au mai fost folosite şi în alte lucrări: \"Atunci când se tratează un subiect care este foarte strict din punct de vedere juridic, aşa cum este şi cazul de faţă, şi care presupune descrierea modului de constituire a unei instanţe internaţionale de judecată, a competenţei acesteia, a procedurii de anchetă pe care o aplică procurorul Curţii şi a procedurii aplicate de instanţă în timpul etapei publice a procesului, originalitatea autorului este în mare parte exclusă”.

TREBUIE SĂ EXISTE ŞI PROBE Mai mult, Diaconu spune că “oricine reia o asemenea temă, care a mai fost tratată anterior, nu poate să nu redea documentele de bază - statutul Curţii, elementele crimelor, rapoartele organismelor internaţionale care au tratat această problemă - fiind practic pus în situaţia de a reda unele fraze şi paragrafe provenind din aceste documente şi care vor fi găsite desigur şi în alte lucrări pe această temă”. În plus, Diaconu subliniază faptul că Victor Ponta a făcut parte din echipa care a lucrat la negocierea statutului Curţii Penale Internaţionale, ceea ce înseamnă că nu avea niciun motiv să plagieze alţi autori. Fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu a “atacat” şi el, sâmbătă, acest subiect. În opinia lui, Ponta ar trebui să demisioneze dacă acuzaţiile de plagiat vor fi \"evidenţiate\" în urma analizei specialiştilor. El spune că “nu se poate privi cu îngăduinţă un asemenea furt”, dând exemplu mai multor preşedinţi şi miniştri care au demisionat după ce a fost evidenţiat plagiatul.



12