Conducerea Universităţii din Sofia (Bulgaria), va decerna, pe 11 mai, titlul de Doctor Honoris Causa prorectorului Universităţii „Ovidius” Constanţa, prof. univ. dr. Nicolae Dură. De-a lungul carierei sale universitare, prof. univ. dr. Nicolae Dură a primit numeroase premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, acest ultim titlu academic venind să încununeze o activitate de cercetare ştiinţifică de peste 35 de ani. Ca urmare a muncii sale de cercetare ştiinţifică, cu caracter inter şi pluri¬disciplinar, prorectorul Universităţii „Ovidius” a primit, printre multe alte distincţii şi premii, Gramata Patriarhală omagială „Sofronie Vracianski”, înmânată de patriarhul Bisericii Bulgare, Preafericitul Maxim, în ziua de 1 iulie 1989, ca ordin - merit cultural - pentru descoperirea senzaţională pe care a făcut-o privind viaţa şi activitatea ctitorului culturii bulgare mo¬derne, Episcopul Sofronie Vracianski, pe pământul Ţării Româneşti, unde se refugiase de prigoana turcilor în anul 1803. Studiile privind rezultatele acestor descoperiri de arhivă au fost publicate în revistele „Romanoslavica”, Revista Academiei Bulgare (Sofia) şi B.O.R. (Biserica Ortodoxă Română). Cu prilejul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România (1999), profesorului Nicolae Dură i s-a înmânat medalia pontificală jubiliară „Ut Unum Sint”, care este oferită personalităţilor de seamă din lumea creştină, care au adus contribuţii meritorii în eforturile pentru refacerea unităţii creştine. Profesorul Nicolae Dură este singurul universitar român (laic sau cleric) care a primit o astfel de Medalie din partea Suveranului Pontif. În 2001, cadrul universitar a primit „Ordinul Naţional al Meritului” (versiunea Legiunea de Onoare, Meritul Cultural), acordat de preşedintele Franţei la propunerea Ministerului de Externe francez, pentru contribuţia adusă la promovarea culturii.