Prof. Ioan Popişteanu, condus pe ultimul drum

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lacrimi şi stropi de ploaie, la despărţirea de cei dragi

Prof. Ioan Popişteanu, condus pe ultimul drum

Cultură 21 Aprilie 2012 / 00:00 1328 accesări

Zeci de universitari din spaţiul tomitan, medici, directori de instituţii de cultură, prieteni ai cărţii, plasticieni şi muzicieni, rude şi cunoscuţi l-au condus, vineri, pe ultimul drum, pe regretatul director al Bibliotecii şi Editurii Universităţii „Ovidius” (1968-2010), prof. Ioan Popişteanu, bibliolog, editor şi publicist constănţean. Cortegiul funerar a ajuns la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” - iniţial, slujba fusese programată la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” -, în jurul orei 16.00, unde slujba de prohodire a fost susţinută de Înaltpreasfinţitul (IPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi de un sobor de preoţi. Cu puţin timp înainte de intrarea în biserică, dar şi în momentul în care sicriul cu trupul neînsufleţit al prof. Popişteanu a fost purtat în lăcaşul de cult, s-a pornit, din senin, o scurtă ploaie torenţială.

Au luat cuvântul, după ceremonialul religios, fostul rector al Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină, conf. univ. Ileana Marin, preşedintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, conf. dr. Cristina Tamaş, dar şi bibliograful dr. Corina Apostoleanu de la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman”. Aceasta din urmă a dat citire mesajului de regret transmis de Asociaţia Bibliotecarilor din România. La final, un emoţionant cuvânt in memoriam a susţinut şi ierarhul tomitan, IPS Teodosie.

După slujbă, cortegiul funerar s-a îndreptat spre Cimitirul Municipal, unde prof. Ioan Popişteanu a fost înmormântat sub privirile îndurerate ale văduvei şi copiilor, ale prietenilor lui de-o viaţă şi ale celor care l-au cunoscut.

Prof. Ioan Popişteanu a încetat din viaţă pe 18 aprilie, în urma unui infarct. Pe 30 ianuarie împlinise 70 de ani.

Regrete...

Deşi cuvintele sunt neputincioase pentru a exprima pierderea suferită, oamenii de cultură ai Constanţei au încercat să îşi exprime profundul regret.

Scriitorul Ovidiu Dunăreanu: „Ioan Popişteanu a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Proiectele comune, gândurile, visurile noastre din anii tinereţii, legate de carte, de bibliotecă, de scris, am început să le materializăm la modul cel mai serios după 1990, după înfiinţarea filialei dobrogene a Uniunii Scriitorilor din România, dar mai ales după apariţia editurii Ex Ponto, al cărei fondator şi director a fost. Iar din 2003, am fost mult mai apropiaţi prin fondarea revistei Ex Ponto”.

Poetul şi publicistul Iulian Talian a spus că avea în proiect elaborarea volumului „Convorbiri cu Ioan Popişteanu”, dar şi că cel mai recent număr al revistei „Tomisul cultural”, trimis spre tipar, îl are pe prima pagină pe Ioan Popişteanu.

Fostul rector al Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină: „Popişteanu a iubit cartea, fiind ctitorul bibliotecii universitare, a tipografiei şi editurii Universităţii „Ovidius”. Dacă astăzi avem o universitate puternică, acest lucru i se datorează, în mare măsură, şi lui Ioan Popişteanu (...) Suntem obligaţi să nu-l uităm niciodată”.

Preşedintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, conf. dr. Cristina Tamaş: „Ioan Popişteanu a fost unul din acei oameni a căror viaţă se confundă cu instituţia în care a lucrat, iar despărţire de această instituţie a însemnat despărţirea de viaţă. L-aş numi „omul-carte”, pentru că s-a aflat ani de zile în fruntea bibliotecii universitare, fiind el însuşi o instituţie. Noi îl considerăm mai scriitor decât alţii, chiar dacă nu a fost membru al filialei noastre, pentru că a ajutat la editare multor cărţi”.

Prof. univ. dr. Viorel Tode: „Ioan Popişteanu rămâne o personalitate şi culturală, şi ştiinţifică a oraşului. El este cel care a înfiinţat şi dezvoltat biblioteca universitară, unde a adus zeci de mii de cărţi. Prieten bun cu profesorul Mihai Şora, ministrul Învăţământului după Revoluţie, a fost unul dintre fondatorii Universităţii din Constanţa şi a participat şi la înfiinţarea Facultăţii de Medicină. Personal, l-am cunoscut şi în viaţa particulară şi m-a cutremurat acest eveniment nefericit”.



12