Asociaţia Aromână din Dobrogea „Picurarlu de la Pind”, Asociaţia Arhiviştilor şi Prietenilor Arhivelor „Ovidius” şi Revista „Ex Ponto” au organizat, în această lună, o agapă colegială, dedicată lect. univ. dr. Nistor Bardu, la împlinirea a şaizeci de ani. Reuniunea, care s-a desfăşurat cu titlul „O conştiinţă intelectuală de astăzi a României de la Mare. Profesorul Nistor Bardu la 60 de ani”, a avut loc la Mănăstirea „Sfânta Elena de la Mare”, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. „Găzduirea aici, într-un locaş al Domnului, a acestei reuniuni ‚colocviale’ de suflet, în prezenţa atâtor importanţi şi reprezentativi intelectuali ai Dobrogei de astăzi, este încă o dovadă că Biserica se implică activ în viaţa spirituală a societăţii româneşti, sărbătorirea domnului profesor Bardu, totodată părinte al unui tânăr şi vrednic prelat al nostru fiind o mărturie în acest sens”, a subliniat, în deschiderea manifestări, IPS Teodosie.
Lector universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius”, profesorul Nistor Bardu este autorul a peste 50 de studii şi articole de istorie a limbii şi literaturii române - a dialectului aromân, în particular - şi a aproximativ 70 de articole de critică literară şi recenzii, desfăşurând, totodată, o prolifică activitate publicistică cu caracter literar şi cultural.
„Prin tot ceea ce a realizat şi înfăptuieşte, în continuare, în spaţiul cultural-naţional şi universitar, profesorul şi prietenul Nistor Bardu se relevă a fi (...) un spirit autocritic de rară şi evidentă fineţe intelectuală, neechivoc implicat atât în viaţa Cetăţii, cât şi a spaţiului academic - ambele componente instituţionalizate însă ‚uitând’, într-o lume tot mai manelizată şi cu nu puţine derapaje memorial-afective, în a-i marca această vârstă rotundă”, a precizat conf. univ. dr. Stoica Lascu.
Printre invitaţii care l-au omagiat pe omul de cultură Nistor Bardu s-a aflat şi medicul Vasile Sârbu. „Nu puteam să lipsesc de la sărbătorirea lui Nistor, de care mă leagă o prietenie de peste trei decenii, iar reuniunea de acum îmi readuce aminte de fructuoasele - pentru mine, cred că şi pentru el - schimburi de idei în deceniile când unele dintre ele şi libera afirmare mai nonconformistă, de natură pur intelectuală de altfel, puteau părea ‚subversive’ în rândul unora dintre autorităţi”, a sublinat prof. univ. dr. Vasile Sârbu.
La ceas aniversar, i-au mai fost alături profesorului Nistor Bardu şi fiului său pr. prof. Rareş Bardu, prieteni şi colegi de suflet, precum: scriitorul şi publicistul Constantin Cioroiu, arhivistul şi publicistul dr. Virgil Coman, prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu, scriitorul şi publicistul Ovidiu Dunăreanu, prof. Tuşa Enache, ofiţerul Dinu Hondrea, economistul Marian Moise, prof. Petre Purcărea, pr. prof. Gheorghe Raftu, pr. Gheorghe Roman, poetul şi publicistul Sorin Roşca, medicul Gheorghe Tase şi prof. Willy Wisoşenschi. Acestora li s-a alăturat şi masterandul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, Vlatko Dimov.