Unul dintre cei mai de seamă bizantinologi şi balcanologi români din ultimele patru decenii, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, dr. Nicolae-Şerban Tanaşoca, aniversează, astăzi, 70 de ani. La ceas aniversar, în semn de preţuire a activităţii sale ştiinţifice, comunitatea istoricilor de la malul mării organizează, astăzi, de la ora 16.00, la Muzeul „Gheorghe Celea” din Mihail Kogălniceanu, masa rotundă „Istorie balcanică - istorie românească. Profesorului Nicolae-Şerban Tanaşoca la 70 de ani”. Evenimentul se desfăşoară sub egida Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, împreună cu Fundaţia Culturală „Muşata Armână” şi Asociaţia Aromână din Dobrogea „Picurarlu de la Pind”.
„Profesorul Tanaşoca este, astăzi, fără nicio îndoială, cel mai avizat cunoscător din ţara noastră al problematicii istoriei romanităţii balcanice. Cu o viziune metodologică coerentă, cu o abordare strict ştiinţifică a contextului sud-est european geopolitic şi cultural perceput în veritatea sa nepolitizată, domnia sa se înscrie, prin tot ceea ce publică, precum şi prin răspicatele luări de atitudine publică în chestiuni de istorie a românilor nord şi sud-dunăreni, în suita strălucită a marilor săi predecesori, cărora, la unii dintre ei - Nicolae Bănescu, Theodor Capidan, Alexandru Elian, George Murnu, Victor Papacostea ş.a. - le-a structurat pertinente studii istoriografice”, apreciază preşedintele Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, conf. univ. dr. Stoica Lascu.
STUDII FUNDAMENTALE ŞI DE PIONIERAT Reputatul cercetător ştiinţific, filolog şi istoric, prof. univ. dr. Nicolae-Şerban Tanaşoca, a participat, de-a lungul timpului, la numeroase activităţi ştiinţifice internaţionale. Coeditor al unor volume privind izvoarele bizantine ale istoriei românilor, autor extrem de meticulos a numeroase studii şi recenzii critice privind cultura clasică greco-romană, literatura bizantină, istoria relaţiilor româno-bizantine, istoria romanităţii balcanice, profesorului Nicolae-Şerban Tanaşoca i se datorează studii fundamentale şi de pionierat privind locul în istoria naţională şi europeană a unor cunoscuţi savanţi români. Printre cărţile sale se numără „Balcanologi şi bizantinişti români” (2002), „Bizanţul şi românii. Eseuri, studii, articole” (2003), „Unitate romanică şi diversitate balcanică” (2004), „Contribuţii la istoria romanităţii balcanice” (2004). Ultima sa lucrare, „Balcanologie şi politică în România secolului XX. Victor Papacostea în documente din arhivele Securităţii şi din arhiva personală”, a văzut lumina tiparului în 2010.