Prof. Violeta Ciucur s-a retras din cursa pentru conducerea UMC

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vineri, 11 martie, au loc alegeri pentru funcția de rector

Prof. Violeta Ciucur s-a retras din cursa pentru conducerea UMC

Educație 10 Martie 2016 / 13:06 1207 accesări

Unul dintre candidații pentru funcția de rector al Universității Maritime Constanța, prof. univ. dr. ing. Violeta Ciucur, și-a retras candidatura cu doar 2 zile înainte de alegeri. Comisia Electorală Centrală a luat act de decizia de retragere a candidaturii din competiția pentru ocuparea funcției de rector al Universității Maritime Constanța. Notificarea a fost înregistrată cu nr. 1195/9.03.2016, se arată într-un comunicat al UMC de astăzi. Prof. Ciucur a declarat pentru ”Telegraf” că a luat această decizie cu mai mult timp în urmă, însă a dorit să își termine proiectele începute până la sfârșitul mandatului. ”O femeie nu este la fel de puternică precum un bărbat. Eu am vrut să fac lucruri bune, care să conteze pentru această universitate, și toată lumea a putut să vadă că am făcut asta. Am văzut însă și mulți oameni nemulțumiți, oameni care se răzbună folosind justiția, iar eu sunt profund dezamăgită, pentru că niciodată aceste persoane nu au venit în cei patru ani să-mi spună că nu am procedat corect, că ar trebui să fac altceva”, a explicat prof. Ciucur. Ea a precizat că a decis că nu are rost să își consume energia luptând pentru încă 4 ani la conducerea UMC. ”Voi rămâne la catedră pentru că mie îmi place să lucrez cu studenții. În cursa pentru funcția de rector îl sprijin, bineînțeles, pe prof. Cornel Panait, nu doar pentru că am fost asistenta dumnealui încă din 1993, când am intrat în învățământ, dar am avut ocazia să văd că e un manager bine-intenționat, care a știut să gestioneze situațiile comunicând cu profesorii în mod direct”, a explicat prof. Violeta Ciucur. Alegerile pentru funcția de rector au loc pe 11 martie la UMC, între orele 9.00 și 17.00, în sala E709. În cursă au rămas prof. univ. dr. ing. Cornel Panait și conf. univ. dr. Ghiorghe Bătrânca.

Taguri articol


12