Profanatori de morminte, reţinuţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profanatori de morminte, reţinuţi

Eveniment 30 Septembrie 2009 / 00:00 1482 accesări

Trei tineri din Cernavodă care s-au filmat în timp ce profanau morminte în cimitirul din localitate au ajuns în arestul poliţiei. Mai mult, regizorul şi cameramanul filmării, Romeo Nistor, în vîrstă de 29 de ani, cît şi cei doi protagonişti ai înregistrării, Domnel Sulică şi Andrei Alexandru Bostan, amîndoi în vîrstă de 18 ani, vor fi prezentaţi, astăzi, magistraţilor cu propunere de arestare pereventivă pe o perioadă de 29 de zile. Scandalul care a oripilat opinia publică a izbucnit la sfîrşitul săptămînii trecute, după ce regizorul şi-a postat opera pe Youtube. La scurt timp de la sesizare, poliţiştii din Cernavodă au reuşit să îi identifice pe cei trei autori. În timpul audierilor, anchetatorii au aflat că ideea le-a venit în urmă cu cîţiva ani, cînd tinerii au fost angajaţi ca zilieri la Cimitirul Ortodox din Cernavodă. De aici şi pînă la a se filma în timp ce rup mai multe cruci şi în timp ce mimau un act sexual a fost doar un pas. Totul s-a petrecut sub ochii critici ai regizorului, Romeo Nistor, care nu s-a sfiit să îşi încurajeze şi să coordoneze actele batjocoritoare ale celor doi prieteni. Ieri, Parchetul de pe lîngă Judecătoria Medgidia a emis pe numele celor trei ordonanţe de reţinere pe o perioadă de 24 de ore. Romeo Nistor, Domnel Sulică şi Bostan Andrei Alexandru au declarat resemnaţi, dar cu zîmbetul pe buze, că totul a fost doar o distracţie de moment şi că filmul a fost postat iniţial pe un site plătit şi nu ştiu cum a ajuns acesta pe Youtube. Nu la fel de amuzaţi de isprava celor trei au fost însă poliţiştii şi procurorii care le-au întocmit dosare penale pentru profanare de morminte, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Taguri articol


12