Protecţia Civilă din România, componentă a sistemului securităţii naţionale, sărbătoreşte, astăzi, 74 de ani de existenţă. Apărută ca o necesitate în timpul lui Carol al II-lea, pentru asigurarea protecţiei forţelor combatante, cînd au fost folosite pentru prima dată gazele toxice de luptă, după cel de-al doilea război mondial, protecţia civilă şi-a extins domeniul de activitate şi asupra populaţiei civile. Structurile din componenţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa au acţionat în cazul inundaţiilor, înzăpezirilor, accidentelor rutiere, sau în în diferite zone de risc cu au fost localităţile lovite de gripa aviară. Potrivit statisticilor, anul trecut, în judeţul nostru au fost înregistrate 1038 situaţii de urgenţă care au necesitat intervenţia Protecţiei Civile, Constanţa situîndu-se pe locul al doilea, după Capitală, ca număr al cazurilor unde au intervenit pompierii. Pompierii au acţionat pentru stingerea a 610 incendii, au monitorizat 196 de trasporturi de mărfuri periculoase, au efectuat 72 de descarcerări de persoane blocate între fiarele contorsionate ale maşinilor împlicate în accidente rutiere etc. Un calcul aritmetic situează media de acţiuni la 2, 94 intervenţii zilnic. Comparativ cu anul 2005, în 2006, s-a înregistrat o creştere de peste 20% a situaţiilor de urgenţă, o pondere importantă ocupînd-o incendiile. „La sfîrşitul anului trecut, am renunţat la serviciile militarilor în termen, ceea ce a dus la o creştere a eficienţei lucrătorilor. În 2006 timpul mediu de răspuns a fost de 4 minute, iar timpul mediu al unei intervenţii a fost de 63 de minute.”, a declarat lt.col. Andrei Gabriel Niculae, şeful Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa. Printre exerciţiile de anvergură pe care le pregăteşte conducerea instituţiei pentru instruirea pompierilor, dar şi a publicului larg, se numără un exerciţiu de evacuare a populaţiei din Constanţa, iar apoi unul similar desfăşurat la Medgidia. Una dintre problemele de care s-au lovit pompierii în timpul inundaţiilor a fost lipsa bărcilor de salvare. Problema a fost remediată în cursul acestui an, fiecare subunitate de pompieri fiind dotată cu cîte o barcă cu motor, cu şase locuri. Dar cea mai mare realizare o constituie gruparea de scafandri care va deveni operaţională în vara acestui an. Este vorba despre 11 scafandri militari, pregătiţi de Ministerul Apărării şi care au promovat concursul desfăşurat la sfîrşitul anului trecut.