Profesor acuzat că racola minore care erau puse să se prostitueze

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profesor acuzat că racola minore care erau puse să se prostitueze

Eveniment 03 Noiembrie 2016 / 17:14 1035 accesări

Caz incredibil în județul Argeș! Un profesor de școală generală este acuzat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) că ar fi racolat minore care ulterior erau puse să se prostitueze. Este vorba despre un dosar de proxenetism, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și trafic de minori, în care joi au fost efectuate trei percheziții în localitatea Câmpulung. "În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2015 şi până în prezent, un număr de patru suspecţi, unul dintre aceştia fiind cadru didactic la o şcoală generală din comuna Poienarii de Muscel, au racolat 20 de tinere minore, pe care le-au adăpostit și exploatat sexual atât în locuințe închiriate, cât și în casele suspecților, situate pe raza municipiului Câmpulung, județul Argeș", se arată într-un comunicat de presă remis de DIICOT. 19 persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT Pitești.



12