Caz şocant la Piatra Neamţ! Un profesor de canto, de 41 de ani, a fost săltat de la domiciliu de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT), sub acuzaţia că a agresat sexual mai multe eleve cu vârste cuprinse între şase şi zece ani. Anchetatorii spun că suspectul preda la Clubul Copiilor din Piatra Neamţ. În ordonanţa de reţinere emisă pe numele individului, procurorii arată că acesta “a exercitat acte concrete de natură sexuală în prezenţa elevelor, constând inclusiv în vizionarea unor filme cu caracter pornografic”. Mai mult, oamenii legii spun că profesorul s-a dezbrăcat în prezenţa minorelor şi s-a masturbat. Autorităţile au mai descoperit că profesorul de canto a filmat totul folosind două telefoane mobile, după care a transferat imaginile pe un dispozitiv de stocare a datelor. Cazul a intrat în atenţia procurorilor DIICOT pe data de 24 martie, atunci când mama unei fete de şase ani şi jumătate a depus o reclamaţie. După ce a aflat despre plângerea penală, spun anchetatorii, profesorul a şters imaginile pe care le salvase şi în calculatorul personal. A crezut că îi va păcăli pe anchetatori, dar s-a înşelat. Şi asta pentru că, în urma percheziţiei informatice efectuate de procurori, imaginile, dar şi câteva sute de fişiere video pornografice au fost recuperate. “Aşa cum rezultă din imaginile identificate cu ocazia percheziţiei informatice, în unele situaţii profesorul de muzică a supus elevele minore la acte cu caracter sexual ce au implicat folosirea corpului acestora, acte susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală”, se mai arată într-un comunicat remis de DIICOT.