În ciuda greutăţilor întâmpinate în ultimii ani (salarii mici, condiţii de muncă dificile etc.), în Învăţământ există şi cadre didactice care se dedică meseriei alese şi reuşesc să obţină performanţe. Un exemplu în acest sens îl constituie şi profesoara de limba engleză Ghionul Gogoaşă-Gelal, din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ion Borcea”, din localitatea constănţeană Agigea, premiată de reprezentanţii Comisiei Europene în cadrul conferinţei anuale „eTwinning”, care a avut loc, săptămâna trecută, la Lisabona, Portugalia. „eTwinning” este o comunitate a şcolilor ce implică aproape 200.000 de cadre didactice din Europa, fiind un program finanţat de Comisia Europeană. Platforma eTwinning.net oferă profesorilor oportunitatea de a se întâlni şi interacţiona unii cu ceilalţi prin intermediul proiectelor şcolare desfăşurate pentru elevi, în cadrul unor grupuri speciale de interes şi prin forumul online. „Proiectul pe care l-am iniţiat, în urmă cu doi ani, este realizat în parteneriat cu alte şcoli din spaţiul UE şi a avut ca scop îmbunătăţirea cunoştinţelor de limba engleză ale elevilor, prin metode nonformale. Din cadrul unităţii de învăţământ în care predau au fost implicaţi aproape 20 de elevi, din clasele a V-a, a VI-a şi a VIII-a”, a declarat prof. Gogoaşă-Gelal. Elevii participanţi au tradus, în limba engleză, un basm tradiţional specific ţării lor.
„SAREA ÎN BUCATE”, ÎN ENGLEZĂ În cazul constănţenilor, basmul ales a fost „Sarea în bucate”, de Petre Ispirescu. După traducere, elevii au mai avut de trecut un hop: prin tragere la sorţi, fiecare grup participant a trebuit să pună în scenă o poveste a altei ţări. „Noi am interpretat un basm din Slovacia. Proiectul s-a derulat în mediul online, nefiind necesară deplasarea participanţilor. Câştigarea premiului special, acordat de Comisia Europeană, a fost o mare surpriză atât pentru mine, cât şi pentru elevii care s-au implicat în realizarea proiectului. Cu toţii suntem mulţumiţi de faptul că munca a fost răsplătită”, a spus profesorul constănţean. În cadrul ediţiei din 2013 a conferinţei „eTwinning” au mai fost premiaţi alţi trei profesori din România: Artemiza Lovin (Şcoala Gimnazială nr. 29 - Galaţi), Cornelia Melcu (Şcoala Gimnazială nr. 9 „Nicolae Orghidan” - Braşov) şi Maria Dragoş (şcoala Gimnazială „George Coşbuc” - Baia Mare).