Profesori de 1 şi 2 la Definitivat 2013

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Constanţa

Profesori de 1 şi 2 la Definitivat 2013

Eveniment 24 Iulie 2013 / 00:00 1473 accesări

La nivel naţional, s-a creat un cerc vicios într-un sistem de învăţământ imperfect: profesorii care iau şpagă şi elevii care copiază. Însă nu doar aceasta este problema. Aşa cum elevii demonstrează, cu fiecare rezultat obţinut la examenele naţionale, că sunt slab pregătiţi, la fel şi profesorii la început de carieră (foşti elevi) dovedesc prin notele de 1 sau 2 obţinute la Definitivat că nu sunt mai departe de elevii pe care îi pregătesc. Cu alte cuvinte, nu sunt demni să fie modele pentru generaţiile de tineri. Aşadar, avem, pe de o parte, profesorii mai în vârstă, care au acumulat mulţi ani de activitate în învăţământ. Referitor la ei, organizarea examenului de Bac 2013 a dovedit, din păcate, că primesc şpagă. Multiplele cazuri de la nivel naţional şi de la Constanţa (fraudele de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia, Liceul Teoretic „George Călinescu” şi Liceul „Lazăr Edeleanu” din Năvodari) au demonstrat că dascălii acceptă şi, în unele cazuri, chiar cer şpagă, iar elevii dau. Fiecare dintre cele două categorii alimentează „curentul corupţiei”, părând că nu se teme de autorităţi, semn că „tradiţia” protocolului la Bac s-a înrădăcinat bine în sistem. Pe de altă parte, între generaţiile care copiază şi profesorii care iau şpagă mai sunt dascălii abia intraţi la catedră sau care aspiră să devină profesori. Deşi sunt mai apropiaţi ca vârstă de elevi şi ar trebui să cunoască cel mai bine atât responsabilităţile celui ce stă în bancă, dar şi pe cele ale unui cadru didactic, în baza experienţei acumulate în şcoală, ei fac aceleaşi greşeli precum elevii şi se înscriu în tabloul unui învăţământ în care profesorii înşală elevii, iar elevii înşală profesorii.

CENTRU DE EXAMEN LA COLEGIUL COMERCIAL „CAROL I” După cum spuneam mai sus, din păcate unii profesori abia intraţi la catedră nu pot fi consideraţi nici pe departe modele pentru elevi. Dovadă stau rezultatele dezastruoase ale examenului naţional de Definitivat în învăţământ, afişate la centrul de examen de la Colegiul Comercial „Carol I” din Constanţa. Ele arată că trei sferturi dintre candidaţi nu au luat în serios testarea. Cei mai mulţi dau vina pe subiectele grele, deşi săptămâna trecută spuneau în cor că sunt accesibile, pe volumul mare al materiei pe care au avut-o de studiat, dar şi pe faptul că nota minimă pentru promovarea testării a crescut de la 7 la 8. „Unii dintre noi nu suntem destul de pregătiţi sau este posibil ca unii candidaţi să nu fi luat testul în serios şi din cauza asta să fie note atât de mici”, spunea unul dintre profesorii participanţi la examen. La Constanţa, s-au luat inclusiv note de 1, la care profesorul evaluator a adăugat câteva sutimi, probabil ca pe hârtie să nu fie doar punctul din oficiu. Dar s-au luat şi multe note de 2 şi 3, evaluări mai mult decât ruşinoase pentru un cadru didactic. Cel mai probabil, unii dintre tinerii care s-au înscris la Definitivat şi-au greşit cariera, deoarece a fi profesor e sinonim cu studiul intens. Cea mai mare notă la Constanţa este 9,65. Cu alte cuvinte, nu s-a luat niciun 10, spre deosebire de elevii absolvenţi de liceu participanţi la Bac. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa nu are o explicaţie vizavi de dezastrul de la Definitivat. Preşedintele comisiei judeţene a examenului naţional de definitivare în învăţământ, inspector general adjunct prof. Mircea Vrană, admite că profesorii fie nu s-au pregătit suficient, fie n-au citit deloc în cazul celor cu note de 1 sau 2. „E normal ca, atunci când te pregăteşti pentru un examen, să vrei să obţii nota 10. Practic, ăsta e scopul atunci când participi la o testare. În mod sigur, cei care au luat peste 8 vor într-adevăr să fie profesori. Noi i-am îndrumat să înveţe, pentru că Definitivatul este un examen foarte serios, iar ei trebuie să conştientizeze responsabilitatea pe care o au”, a declarat inspectorul general adjunct. Odată cu promovarea examenului naţional de definitivare, cadrele didactice au dobândit dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

În trei ore de la afişare, 12 contestaţii

La proba scrisă a Definitivatului au avut dreptul de a participa 179 de candidaţi, dintre care 12 au absentat, iar 19 s-au retras din sală după prima oră a examenului, cel mai probabil pentru că nu au fost suficient pregătiţi. Dintre cei 148 rămaşi, 95 au obţinut note sub 8 şi 53 au obţinut note peste 8 (35,81%), mult mai puţini decât anul trecut, când 67% dintre candidaţi au promovat. Cele mai multe note obţinute dintre cei care au promovat examenul, în număr de 43, au fost între 8 şi 9. Candidaţii nemulţumiţi de note au putut depune contestaţie începând de ieri şi până astăzi, între orele 9.00 şi 15.00. De altfel, ieri, până la ora 15.00, erau depuse 12 contestaţii. Ele vor fi soluţionate în perioada 25 - 26 iulie, iar rezultatele finale vor fi disponibile în data de 27 iulie. La nivel naţional, 47,83% dintre candidaţi au promovat examenul de definitivare în învăţământ şi au obţinut dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.



12