Profesori şi conferenţiari validaţi ilegal la “Spiru Haret”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profesori şi conferenţiari validaţi ilegal la “Spiru Haret”

Eveniment 22 Iulie 2009 / 00:00 3482 accesări

Controlul comisiei delegate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) la Universitatea „Spiru Haret” (USH) scoate la iveală şi mai multe nereguli. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat că rectorul USH a validat ilegal 92 de conferenţiari şi profesori: „Universitatea, prin semnătura rectorului, fără mandat confirmat, a validat, în lipsă de respect faţă de lege, 92 de conferenţiari şi profesori. Andronescu a precizat că pentru titlurile de conferenţiar şi profesor legea prevede confirmarea de către Centrul Naţional de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor Universitare. Potrivit ministrului Educaţiei, niciun cadru didactic care a obţinut acest titlu doar prin recunoaşterea la nivelul Senatului USH nu va fi recunoscut de către MECI în această funcţie. „Recunoaşterea titlului de conferenţiar sau profesor universitar se face de către Centrul Naţional pentru Atestarea Titlurilor şi Diplomelor Universitare din cadrul MECI, şi nu doar de către Senatul instituţiei de învăţămînt superior”, a declarat Andronescu. Conducerea Ministerului Educaţiei a cerut Universităţii „Spiru Haret” să intre în legalitate şi în ceea ce priveşte persoanele care au obţinut titlul de conferenţiar şi profesor. Dacă pentru „profesorii” şi „conferenţiarii” de la USH veştile sînt proste, absolvenţii instituţiei de învăţămînt superior pot răsufla uşuraţi. Ministrul Educaţiei e decis ca, pînă la clarificarea totală a situaţiei de la USH, toate diplomele eliberate, indiferent de programul sau forma de învăţămînt urmată, să rămînă valabile. Situaţia absolvenţilor din acest an, care necesită revalidarea diplomelor, va fi reglementată printr-un act normativ.

Controlul ministerial continuă

Reamintim că, săptămîna trecută, ministrul Educaţiei a anunţat că diplomele eliberate de Universitatea „Spiru Haret” la programele de studii neautorizate sînt nule, dar pot fi validate dacă absolvenţii promovează un examen de selecţie, care va putea fi susţinut într-un interval de cinci ani, şi dacă susţin examenul de licenţă într-o universitate acreditată. Verificarea comisiei MECI la USH va continua şi în zilele următoare. „Universitatea nu manifestă disponibilitatea necesară pentru clarificarea situaţiei propriilor studenţi. Responsabilitatea publică faţă de această situaţie revine în exclusivitate USH”, a precizat ministrul Educaţiei. Totodată, Andronescu a acuzat faptul că echipa de control a Ministerului Educaţiei nu a avut încă acces la toate documentele şcolare solicitate, precizînd că, din verificările făcute luni şi marţi la Universitatea „Spiru Haret”, nu există datele necesare pentru a separa formele de învăţămînt care au avut aprobarea legală de funcţionare de cele care nu au avut o astfel de aprobare. Potrivit ministrului, datele preliminarii arată că toţi studenţii înscrişi la diferitele centre în care se desfăşoară programe de studii în forma zi, învăţămînt la distanţă şi frecvenţă redusă, autorizate, acreditate sau neautorizate, sînt cuprinşi în aceeaşi bază de date. „Este necesară clarificarea integrală a situaţiei şi intrarea în legalitate a USH pentru a elimina riscul major al decredibilizării diplomelor de învăţămînt superior în ţară şi străinătate”, a declarat Andronescu.



12