Personalul didactic cu funcții de conducere, îndrumare și control poate beneficia și în 2015 de degrevare, adică de scutirea parțială de la efectuarea unor atribuții întrucât îndeplinește unele responsabilități specifice funcțiilor pe care le ocupă. Asta înseamnă că ...
De 3 ani, cei mai înzestrați elevi la științe exacte din județul Constanța au șansa să se pregătească pentru performanță înaltă în cadrul Centrului Județean de Excelență în Matematică. Elevii se pregătesc alături de cei mai buni profesori din școlile constănțene, dar și de ...
Dacă îți ameninți profesorii sau, mai rău, dacă ești violent și sari la bătaie, ai putea să primești pedepse mai mari decât exmatricularea sau scăderea notei la purtare. Potrivit unui proiect de lege inițiat de parlamentarul PSD Liviu Pop, personalul didactic de predare, de conducere, de ...
Cu doar câteva zile înainte de începutul anului școlar, peste 600 de posturi didactice complete și incomplete rămăseseră încă neocupate la nivelul județului Constanța, reprezentând aproximativ 10% din numărul de posturi. În disperare de cauză, Inspectoratul Școlar ...